Lucian Viziru, dezvăluiri neștiute din adolescență. Care a fost cea mai mare teamă a actorului: „Aveam coșmaruri”
Lucian Viziru este fără doar și poate unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România, datorită personajelor pe care le-a interpretat în telenovelele românești. S-a făcut remarcat de către public prin personalitatea sa jovială, dar mai ales prin talent. Rolurile din producțiile românești i-au adus faimă și mare succes, iar de cele mai multe ori încă mai este asociat cu personajele respective.
De curând, actorul a vorbit despre perioada adolescenței sale și se pare că nu își aduce aminte cu prea mare bucurie de acele vremuri. Lucian Viziru nu a avut o copilărie fără griji, ci mai degrabă acesta s-a temut de un lucru care i-a creat coșmaruri la un moment dat.
Lucian Viziru: „Îmi era frică să nu moară tata și bunicul”
Lucian Viziru a dezvăluit că nu a avut o relație prea bună cu femeile din viața sa, căci îl puneau mai mereu la treabă. În schimb, acesta a fost foarte apropiat de tatăl și bunicul lui, iar gândul că l-a un moment dat îi va pierde, îi crea stări de panică și avea coșmaruri.
„De când eram adolescent îmi era frică să nu moară tata și bunicul. Cu femeile din familia mea nu am avut o relație extraordinară pentru că mă puneau la treabă, dar când mă gândeam că tata sau bunicul ar putea muri, aveam coșmaruri. Din păcate, bunicul s-a dus primul și mi-a fost foarte greu să-l văd pe patul de spital. Nimeni nu a vrut să meargă la el în afară de mine. Apoi tata la fel, a fost ceva groaznic”, a declarat actorul, conform Fanatik.
Lucian Viziru: „Dacă aș fi președinte pentru o zi, l-aș pune pe Băsescu prim ministru”
Un alt lucru pe care a mai vrut să-l precizeze actorul este legat de politică. Acesta a mărturisit că unul dintre puținii politicieni pentru care are o oarecare admirație este Traian Băsescu, iar dacă ar putea fi președinte și ar alege pe cineva în funcția de prim ministru, l-ar alege pe el.
,,Dacă aș fi președinte pentru o zi, clar l-aș pune pe Băsescu prim ministru. Este singurul sau unul dintre puținii pentru care am o doză de admirație și de respect”, a mai spus Lucian Viziru, potrivit sursei citate.