Lucian Bute: „E cea mai frumoasa zi din viata mea si cea mai frumoasa centura pe care o puteam castiga”

De: Cancan
Publicat: 15/06/2013 | 21:25

Acest eveniment reprezinta „cel mai important meci” din viata sa si „cea mai frumoasa centura” pe care o putea castiga.

VEZI MAI MULTE IMAGINI DE LA NUNTA PE site-ul presagalati.ro

„Ma simt foarte bine, multumesc lui Dumnezeu, acum sunt fericit si ma simt implinit din toate punctele de vedere. Am o sotie cu care sunt impreuna de opt ani si pe care o iubesc foarte mult. E cea mai frumoasa zi din viata mea si cea mai frumoasa centura pe care puteam sa o castig”, a spus Lucian Bute, la finalul ceremoniei religioase oficiata la Biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena” din Galati, transmite corespondentul Mediafax.

El i-a multumit Arhiepiscopului Dunarii de Jos, IPS Casian Craciun, care a oficiat slujba religioasa, spunand ca a fost foarte emotionat si chiar a plans in timpul ceremoniei.

„Am fost extrem de emotionat. Am plans. E cel mai important meci din viata mea, pe care l-am si castigat”, a mai spus Bute, care a precizat ca impreuna cu sotia sa va petrece luna de miere in Caraibe.

Totodata, Bute i-a multumit ambasadorului Canadei la Bucuresti, care a asistat la ceremonia religioasa.

Intrebat daca presedintele Traian Basescu va veni la petrecerea sa, Bute a raspuns: „Veti vedea diseara la petrecere”.

Pugilistul Lucian Bute si sotia sa, Elena, s-au casatorit religios, sambata seara, la Biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena” din Galati, ceremonia, la care au participat aproximativ o suta de persoane, fiind oficiata de catre Arhiepiscopul Dunarii de Jos, IPS Casian Craciun.

Lucian Bute si sotia sa au ajuns la biserica in jurul orei 17.00, cu doua limuzine Rolls Royce, fiind asteptati de rude si prieteni apropiati, care i-au primit in aplauze.

Ceremonia religioasa a fost oficiata de mai multi preoti, in frunte cu Arhiepiscopul Dunarii de Jos, IPS Casian Craciun, iar la slujba au asistat aproximativ o suta de persoane, in fata lacasului de cult aflandu-se alte cateva zeci de oameni.

Alaturi de Bute, la acest eveniment a fost si antrenorul sau, Stephan Larouche.

Lucian Bute poarta o redingota neagra, o camasa alba si papion negru, creatie a lui Alexandru Ciucu, iar sotia sa are o rochie alba, cu dantela si cu spatele gol, creatie a Stefaniei Caragea.

Lucian Bute si sotia sa au ajuns la Galati de la Pechea, localitatea natala a pugilistului, unde petrecerea a inceput de dimineata la casa parinteasca a lui Bute.

Acolo, mirii au luat parte la obiceiuri precum „gatitul miresei” sau „hora miresei”, impreuna cu nasii si parintii.

In cursul serii, la complexul Viva din Galati va avea loc petrecerea de nunta, intr-un cort imens amenajat pe terenurile de tenis ale clubului.

La eveniment au fost invitate peste 450 de persoane, intre care presedintele Traian Basescu si Elena Udrea.

Reprezentantii complexului unde va avea loc evenimentul spuneau ca meniul va fi unul „fusion”, care va incerca sa combine produsele traditionale romanesti cu cele europene extrem de rafinate.

Astfel, ar urma sa fie servite branzeturi italiene, peste de Dunare, turnedo de vita Rossini, preparate din vanat, fructe de mare si salate exotice, dar nu vor lipsi nici sarmalutele in cuib de mamaliga si vinul romanesc.

Atmosfera va fi intretinuta de artisti precum Mioara Velicu sau formatia Provincialii. Lucian Bute si Elena Aprozeanu s-au casatorit civil in urma cu o saptamana, la Busteni.

R.N.