Lucian Bute boxeaza in aceeasi pereche de chiloti de patru ani
Superstitie. De cand a trecut la profesionisti, pugilistul foloseste la meciuri un singur echipament Alina Alexandru Pentru ca viata i s-a schimbat total de cand activeaza la clubul canadian Interbox si nu a pierdut nicio partida, Lucian Bute a decis sa foloseasca meci de meci cam aceleasi componente din garderoba sa. „Am superstitiile mele, iar inainte de a urca in ring, am un mic ritual. Folosesc acelasi echipament norocos de cand boxez la profesionisti, adica de patru ani. Mi-a mai schimbat sortul si halatul, dar ciorapii, ghetele si chilotul sunt aceiasi. In plus, nu ma rad niciodata cu o zi inainte”, a declarat noul campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. De cand a cucerit titlul, Lucian are si mai multe admiratoare. „Ma opresc fetele pe strada, ma imbratiseaza, imi cer autografe si numarul de telefon, dar nimic mai mult. In prezent ma concentrez pe cariera, nu am timp sa-mi intemeiez o familie. Locuiesc singur”. Cu toate acestea, il incanta ideea de a avea un baiat. „Nu l-as indruma catre box, nu as vrea sa treaca prin ce-am trecut eu. L-as indrepta mai repede spre fotbal. Dupa box, este preferatul meu. Am jucat si eu un an, cand eram mai mic. Acum, mai ies cu prietenii la o partida”, a povestit el. Pasionat de „sportul rege”, Lucian este prieten cu majoritatea jucatorilor din nationala Romaniei. „Ne-am cunoscut in 2001, cand nationala de tineret, cu Rat si Tamas in frunte, a venit in Canada, la Jocurile Francofone. Iar anul trecut, am mers eu dupa ei in Statele Unite, cand au avut turneul amical la Los Angeles”, a povestit galateanul.