Lucian Bute a trăit sâmbătă o zi specială! Sportivul s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, Elena! Vezi aici imagini de la eveniment
Deşi a fost campion mondial la categoria semigrea şi şi-a apărat cu succes centura în repetate rânduri, Lucian Bute a trăit, sâmbătă, cea mai importantă zi din viaţă.
Sportivul s-a căsătorit cu Elena la Castelul Cantacuzino din Buşteni, naşul fiind chiar primarul municipiului, Emanoil Savin, care a şi oficiat cununia civilă, scriu jurnaliştii de la România TV.
Naşul Savin l-a ajutat pe Bute să organizeze o petrecere de pomină, dar vinul a fost ales de cunoscutul sportiv cu ajutorul unui alt campion din sporturile de contact, Ionuţ Iftimoaie, şi al fotbalistului Bănel Nicoliţă.
Potrivit aceleiaşi surse, la petrecere vor participa o mulţime de personalităţi, care se vor delecta cu un meniu compus din preparate tradiţionale româneşti, dar şi din specialităţi franţuzeşti.
Ionut Chiperi