Antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, a preferat sa pregateasca partida cu Dacia Mioveni, in locul unei seri petrecute alaturi de Dinu Gheorghe si apropiatii clubului din Grant. Tehnicianul a zabovit numai cateva minute alaturi de acestia, dupa care s-a retras acasa.
Razvan Lucescu este un antrenor constiincios, care nu lasa nimic la voia intamplarii. Tehnicianul nu are prea mult timp sa se bucure in urma unei victorii pentru ca, imediat, se apuca sa pregateasca partida urmatoare. Astfel, Lucescu Jr. are foarte putin timp liber, pe care, oricum, il petrece tot in compania oamenilor din fotbal. Invitat de presedintele Dinu Gheorghe si apropiatii clubului din Grant la o cafenea, fostul selectioner i-a onorat cu prezenta, insa nu a zabovit prea mult timp in local si asta din cauza programului incarcat pe care Rapidul il are in urmatoarele saptamani. S-a scuzat respectuos in fata celor prezenti la masa, dupa care a plecat acasa, unde s-a pus pe vizionat ultimele partide ale formatiei Dacia Mioveni, adversarul „alb-visiniilor” de aseara.