Luat pe sus de vijelie
DEZASTRU. In cateva minute, vantul puternic a facut pagube de milioane SOC. Dragomir a vazut moartea cu ochii Extrem. Locuitorii din Ivesti- Vaslui au trait clipe de cosmar Ovidiu DAVID, Adriana POPESCU O minitornada s-a abatut, joi, asupra comunei vasluiene Ivesti si a ras tot ce a prins in cale. Primaria si caminul cultural din localitate au ramas fara acoperisuri. Vartejul a avut o putere inimaginabila, rupand brazi seculari cu diametrul de zeci de centimetri. Insa, adevaratul cosmar l-a trait un localnic care, dupa cum povesteste, a fost luat pe sus si purtat in aer peste 20 de metri. „O huruiala foarte puternica mi-a atras atentia. Cand am intors capul, am vazut cum un vartej mare aduna tot de pe pamant, iar copacii erau rupti in doua ca niste bete de chibrit. Am incercat sa fug, dar a fost prea tarziu. Dupa ce m-a purtat mai bine de 20 de metri, m-a aruncat intr-o rapa. Mi-am revenit dupa cateva minute, de nici nu stiam ce mi s-a intamplat”, a declarat, pentru CANCAN, Tirita Dragomir.
Bani pentru sinistrati
Numarul victimelor inundatiilor a ajuns la sapte, dupa ce autoritatile au descoperit inca o persoana decedata la Tecuci, iar o persoana este in continuare disparuta, a declarat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, Victor Paul Dobre. Ministerul Muncii va aloca sase milioane de lei pentru ajutorarea persoanelor afectate de ultimele inundatii. Astfel, familiile indoliate vor primi cate 5.000 de lei pentru fiecare membru pierdut, iar celelalte familii afectate vor primi cate 200 de lei pentru fiecare membru.
Weekend ploios Si rece
Meteorologii prognozeaza ca vremea se va mentine instabila si in acest weekend. Astazi vor cadea precipitatii pe arii extinse in majoritatea zonelor tarii si se vor inregistra intensificari ale vantului. Temperatura maxima nu va depasi 22 de grade, in sudul tarii. Maine, vremea va fi racoroasa si va ploua, cu precadere, la munte.