LPF vine în sprijinul cluburilor de Liga 1!
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) vine în sprijinul cluburilor din Liga 1 care se confruntă cu probleme financiare în această perioadă în care pandemia de coronavirus a pus stăpânire pe întreaga lume.
„Adevărul este că în Liga I sunt astăzi multe cluburi cu probleme financiare. Vom avea timp, după încheierea crizei, să discutăm de ce s-a ajuns aici. Este inutil să căutăm acum vinovaţi. Astăzi avem nevoie de soluţii. Aceste cluburi riscă să nu primească licenţă pentru sezonul următor, ceea ce ar determina retrogradarea lor în eşalonul inferior, distrugând astfel munca sportivilor şi nesocotind principiul meritului sportiv, printr-o intervenţie pur administrativă. Ce-i drept, normală în vremuri obişnuite, dar nu şi pe timp de criză”, a declarat Justin Ștefan, secretarul general al LPF.
Acesta a spus că având în vedere situaţia generată de epidemia de coronavirus, evaluarea cluburilor în cadrul licenţierii trebuie să continue cu termene mai relaxate.
„Concret, sunt de părere că refuzarea licenţei pentru sezonul următor nu trebuie să determine consecinţa retrogradării cluburilor cărora li s-a refuzat licenţa în Liga a II-a….Orice măsură dispusă în acest proces nu trebuie să atragă după sine măsuri administrative care să determine dispariţia unor cluburi din primul eşalon fotbalistic, mai ales dacă aceste cluburi îşi vor câştiga pe terenul de joc dreptul de a rămâne în Liga I şi în sezonul viitor”, a adăugat oficialul LPF.
După cum bine știți, UEFA a decis să prelungească termenul pentru procesul de licențiere în Liga 1. Forul european a decis ca termenul până la care cluburile trebuie să dovedească faptul că nu au restanțe financiare a fost extins de la 31 martie la 30 aprilie 2020.
În noul context, cluburile din Liga 1 au timp suficient pentru a face rost de bani, de a achita restanțele financiare către jucători, antrenori și terți și de a face astfel dovada faptului că la 30 aprilie nu au nicio datorie pentru obține astfel licența și a a putea juca și în sezonul 2020 – 2021 în Liga 1.