LPF preia modelul UEFA în Liga 1: „Vrem să aplicăm protocolul medical UEFA!”

Publicat: 14/08/2020 | 09:29

Liga profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat că dorește să implimenteze protocolul medical UEFA și la Liga 1 începând cu noul sezon competițional care va debut ape 22 august.


DINAMO INTRĂ ÎNTR-O NOUĂ ERĂ » SPANIOLII AU PRELUAT OFICIAL „CÂINII ROȘII!”

Anunțul a fost făcut de Justin Ștefan, secretarul general al Ligii. Acesta a precizat că la începutul săptămânii viitoare va avea o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai Ministerului Tineretului şi Sportului în ceea ce priveşte protocolul referitor la disputarea partidelor în condiţiile existenţei pandemiei de COVID-19.

„Urmează ca la începutul săptămânii viitoare să avem o discuţie cu reprezentanţii instituţiilor guvernamentale în vederea schimbării anumitor dispoziţii din protocolul actual. În privinţa meciurilor care nu se pot juca, vrem să aplicăm protocolul UEFA, cine e testat pozitiv se izolează şi cine e testat negativ îşi continuă activitatea, iar clubul să aibă 13 jucători pe foaia de joc. Sper ca de săptămâna viitoare să avem o rezoluţie favorabilă din partea autorităţilor guvernamentale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului”, a declarat Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).

Reacția LPF vine după ce sezonul precedent recent încheiat mai multe meciuri nu s-au putut disputa după cazuri pozitive de coronavirus înregistrate la Dinamo și Astra Girugiu, formații care au rmas cu cinci respective două meciuri nedisputate.