Situația familiei Andronic se schimbă, după ce Lucian este moștenitor a 50% din acțiunile televiziunii. Paul Andronic, Delia, Mihai și Lucian se vor aduna pentru a vota o nouă majoritate în televiziunea familiei.
Toate acestea se petrec după ce Mihai a făcut deja o coaliție cu Lucian, acționar majoritar al trustului familiei Andronic. El deține 5% dintre acțiuni, iar astfel îi oferă sprijinul, cu intenția de a se răzbuna pe familia Andronic.
Cum recunoaşte Nuţi că Andreea e fiica ei, şi nu Adela, pe B1tv.ro.
Mona a reușit să rămână însărcinată, însă acest aspect nu îl liniștește pe deplin pe Paul. Viața îi va fi tulburată de apariția marii sale iubiri. Ana Maria revine în peisaj, după ce a citit toate scrisorile de dragoste primite de la Paul, în timpul în care tatăl ei a ținut-o departe de el.
Realizează că sentimentele de iubire nu au dispărut și își pune gândurile pe hârtie. Scrisoarea realizată de Ana Maria este găsită de Nunți căreia nimic nu îi scapă și ajunge ulterior la Mona, care va izbucni în plâns.