Lovitură pentru fostul patron al „U” Craiova! Are de plată peste 5 milioane de euro!
Dinel Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2007 în dosarul privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro, iar în 2015 judecătorii au decis ca acesta să stea nouă ani după gratii, decizia fiind definitivă. Zilele trecute, afaceristul a mai primit o veste proastă. Compania Transgaz a cerut în instanţă executarea silită a lui Dinel Staicu, dar şi a altei persoane, iar judecătorii au acceptat cererea. (AFLĂ CE A FĂCUT STAICU CA SĂ SCAPE DE ÎNCHISOARE)
Staicu a mai fost condamnat în 2011 la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. Omul de afaceri, care îşi schimbase numele în Dinel Nuţu, a fost atunci de negăsit, astfel că instanţa de executare a pedepsei l-a dat în urmărire pe vechiul nume. Staicu îşi ridicase însă cartea de identitate cu noul nume, şi astfel a reuşit să plece din ţară, numai că autorităţile au fost informate de aceasta schimbare după ce acesta părăsise România. Într-un final, a fost arestat în Ungaria. (AFLĂ CE A FĂCUT AFACERISTUL ÎN URMĂ CU DOI ANI)