Shakira trece prin momente grele după despărțirea de Gerard Pique, iar lucrurile nu par să se liniștească prea curând pentru aceasta. Cântăreața internațională riscă ani buni de închisoare din cauza unei greșeli pe care a făcut-o în trecut.
Nu mai este niciun secret faptul că viața Shakirei a luat-o razna în ultimele luni. Artista a avut parte de o mulțime de probleme în ultimele luni, motiv pentru care fanii sunt îngrijorați pentru ea. Avocații vedetei fac tot posibilul pentru a o scăpa pe aceasta de o pedeapsă destul de mare.
VEZI ȘI: SHAKIRA, HĂRȚUITĂ DUPĂ DIVORȚUL DE PIQUE: „INCREDIBIL DE DIFICIL! NU MĂ POT ASCUNDE”
După ce a avut parte de o despărțire destul de grea, Shakira a mai primit o lovitură devastatoare din partea judecătorilor din Esplugues de Llobregat. În luna iulie a acestui an, artista a refuzat un acord de soluționare a dosarului în care este anchetată pentru fraudă fiscală, iar acum riscă 8 ani de închisoare.
Shakira a intrat în atenția autorităților după ce nu și-ar fi plătit impozitele la stat în perioada 2012-2014, iar procesele s-au tot amânat de-a lungul timpului. Cântăreața de 45 de ani a declarat că nu este absolut deloc vinovată de acest lucru, ba din contră, susține că are o serie de dovezi care să ateste faptul că în intervalul respectiv și-a achitat absolut toate taxele și impozitele pe venitul pe care l-a realizat.
Avocații cântăreței neagă vehement orice urmă de vinovăție a acesteia, explicând faptul că este urmată doar o procedură care trebuie respectată în astfel de cazuri. Într-un comunicat de presă publicat recent, aceștia au oferit mai multe detalii despre caz.
„Ordinul de trimitere a Shakirei în judecată este doar un alt pas în orice procedură de acest gen. Situația nu s-a schimbat și totul continuă normal. Apărarea juridică a Shakirei își va face treaba prezentând argumentele scrise la momentul potrivit”, au transmis avocații artistei printr-un comunicat de presă.