Lovitură dură pentru Dorin şi Daniel Cioabă! Anunţul a fost făcut în această dimineaţă: „Noi am luat această decizie”

De: Cancan
Publicat: 08/09/2013 | 13:50

Iulian Rădulescu mai spune că 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale etniei nu îi recunosc ca „regi ai romilor de la Sibiu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale romilor, constituite după Revoluţia din decembrie 1989, sunt organizaţii din Sibiu, Cluj, Bucureşti, Mehedinţi, Olt, Constanţa, Argeş şi din toată ţara care nu îi recunosc pe cei doi regi ai romilor de la Sibiu, fraţii Cioabă. Noi am luat această decizie, iar hotărârea va fi publicată în curând, luni sau marţi, încă sunt discuţii şi se strâng semnături. Semnăturile au fost puse pe document în timpul care a trecut de la moartea lui Florin Cioabă până acum. Cei doi regi Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, din comunitate”, a declarat Iulian Rădulescu, pentru Mediafax.

Această decizie este susţinută şi de autointitulatul rege internaţional al tuturor romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu de la Costeşti-Argeş.

Împăratul romilor Iulian Rădulescu se află, duminică, în localitatea argeşeană Albeşti, unde are loc o întâlnire a romilor.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă în 18 august, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, cu două zile înainte, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Astfel, Daniel Cioabă, fiul cel mic al lui Florin Cioabă, a fost încoronat rege al romilor din România, el primind coroana, sceptrul şi lanţul cu însemnele „Casei regale” care i-au aparţinut tatălui său. La rândul său, Dorin Cioabăa fost încoronat rege internaţional al romilor.

Ionut Chiperi