Lovitură de teatru. O petiție pentru renunțarea la BREXIT a strâns aproape un milion de semnături în 24 de ore

Publicat: 21/03/2019 | 16:56
Lovitură de teatru. O petiție pentru renunțarea la BREXIT

O petiție pentru revocarea Articolului 50 și pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană a strâns aproape un milion de semnături în mai puțin de 24 de ore, informează Euronews.

Petiția a fost postată pe site-ul Parlamentului britanic. „Guvernul a susținut în mod repetat că ieșirea din Uniunea Europeană este voința poprului. Trebuie să oprim această idee dovedind nivelul ridicat de susținere pentru rămânerea în UE. Un vot oficial s-ar putea să nu aibă loc, deci votați acum”, au postat inițiatorii petiției.

Citește și: BREXIT. THERESA MAY REGRETĂ IMPASUL ȘI NU VREA AMÂNAREA IEȘIRII MARII BRITANII DIN UE

Petițiile care sunt semnate de mai mult de 100.000 de persoane sunt automat luate în considerare pentru a fi dezbătute de parlamentari. Petiția a fost postată miercuri și a strâns 100.000 de semnături în primele două ore. Inițiativa a avut un asemenea succes încât pagina de petiții a site-ului Parlamentului de la Londra nu a fost funcțională pentru câteva ore joi.

Mai multe vedete au anunțat că au semnat această petiție și și-au încurajat fanii să semneze și ei. Printre cei care au aderat la inițiativă se numără actorii Hugh Grant și David Mitchell.

Citește și: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU ROAGĂ MAREA BRITANIE SĂ AMÂNE BREXIT PENTRU TOTDEAUNA