Lovitură de teatru: NU MAI DIVORŢEAZĂ! Cum a convins-o Borcea pe Alina să o accepte pe Valentina în viaţa lor!
Borcea, băiatul cu vorbele la el
Nu este afacere, dar nici femeie pe care milionaraul să o fi dorit şi să nu o obţină. Pentru că până acum a făcut cam tot ce şi-a propus, Cristi Borcea reuşind să aibă în palmares cele mai frumoase femei. Acum, afaceristul se află după grati, însă chiar şi aşa ameţeşte pe toată lumea, în special doamnele cu care cochetează. Printre ele se numără Alina, actuala soţie, şi Valentina Pelinel, care urmează să-i aducă pe lume cel de-al şaptelea moştenitor. Şi pentru că divorţul îl costă ceva, dar nici nu vrea să renunţe la nevastă, însă nici la iubirea pentru Pelinel, Borcea i-a propus Alinei o chemă pe care a pus-o în practică şi cu ea când era pe post de amantă.
Aşadar, ca să nu se mai separe, să împartă bunurile şi toată treaba cu despărţirea să nu mai aibă loc, Cristi Borcea i-ar fi spus Alinei să o accepte şi pe Valentina în viaţa lor, să nu pună întrebări când merge la ea sau când se duce să-şi vadă copilul. Alina nu a fost prea fericită când a auzit propunerea, însă a rămas să se gândească la această alternativă. Culmea este că pe vremea când Borcea era căsătorit cu Mihaela, timp de 8 ani, până să divorţeze, Alina ar fi fost amanta afaceristului, iar de aceeaşi propunere ar fi avut parte şi Mihaela, cea cu care are trei copii. ”Nu o lasă nici pe una, nici pe cealaltă. Borcea o vrea şi pe Valentina, şi pe Alina. I-ar fi zis soţiei să o accepte pe Valentina, să îşi vadă de viaţa lor, dar ce face el în rest e treaba lui. E complicat, oricum. De divorţat încă nu au divorţat, este acest timp în care trebuie să se gândească ce vor face.”, au declarat surse din anturaj, pentru CANCAN.ro.
Don Juan al României
Cristi Borcea este tatăl a şapte copii: trei din casatoria cu Mihaela – Patrick (17 ani) si gemenii Mihai Angelo si Antonia Melissa (12 ani), doi din mariajul cu Alina – George Alexandru (4 ani) si Gloria Elena (7 luni), unul din aventura cu avocata Simona Dana Voiculescu, o fetita de 8 ani, si altul cu Valentina Pelinel, care urmeaza sa se nasca in doar cinci luni. Cristi Borcea a fost casatorit 22 de ani cu Mihaela Borcea, de care a divortat in 2011, iar apoi s-a casatorit cu Alina Borcea, iar in paralel avea o relatie cu Valentina Pelinel, care era casatorita cu fostul om politic Cristian Boureanu.
Este arestat
Fostul sef de la Dinamo se afla in arestul Capitalei de cateva luni, dupa ce numele lui a aparut in dosarul in care judecătoarea Geanina Terceanu este acuzata, alaturi de fratii Victor si Ioan Becali, ca ar fi primit 220.000 de euro pentru a da o solutie de achitare in dosarul „Transferurilor”. Procurorii DNA detin probe ca Terceanu ar fi fost cea care ar fi pus la punct toate detaliile afacerii, inclusiv circul pe care l-a făcut Giovani Becali in sala de judecată. Pana sa fie adus in Arestul Central, din aprilie 2014, cand a fost condamnat la 6 ani si 4 luni de inchisoare in dosarul „Transferurilor”, Borcea a fost inchis in Penitenciarul Poarta Alba Constanta.
Eva Stan