Tânărul marocan, suspectul principal în cazul dublei crime din Iași, iese din arestul IPJ! Ce au solicitat, de urgență, procurorii
Ahmed Sami El Bourkadi, suspectul principal în cazul dublei crime din Iași, iese din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași. Nu va fi pus în libertate, ci ar urma să ajungă la Institutul de Psihiatrie “Socola”. Procurorii vor să afle dacă marocanul a avut sau nu discernământ.
Anchetatorii au hotărât ca Ahmed Sami El Bourkadi să fie internat pentru o perioadă la Institutul de Psihiatrie “Socola” pentru a fi expertizat în cadrul comiei de expertiză medico-legală psihiatrică, comisie ce aparține de IML Iași, anunță bzi.ro. Pe scurt, procurorii vor să afle dacă marocanul este în deplinătatea facultăților mintale.
(CITEŞTE ŞI: A FOST PRINS SUSPECTUL PRINCIPAL ÎN CAZUL DUBLEI CRIME DIN IAȘI. UNDE SE ASCUNDEA MAROCANUL)
De când a fost dus în arestul IPJ Iași, Ahmed Sami El Bourkadi a ieșit o singură dată de acolo, când a solicitat să studieze dosarul în care este acuzat de uciderea celor doi tineri. Până în prezent, marocanul nu a făcut nicio declarație, însă, în fața anchetatorilor, a negat că ar fi implicat în respectivele crime.
Tânărul marocan, bucuros că se află în arestul IPJ Iași
Altfel, Ahmed Sami El Bourkadi ar fi bucuros că se află în spatele gratiilor și că nimeni nu poate ajunge la el pentru a-i face rău. Cel puțin asta susține Raluca Andrei, avocata marocanului.
“Ahmed Sami El Bourkadi este bucuros că, momentan, e în arest și nu sub vreo altă măsură”, a declarat avocata Raluca Andrei, cea care îl reprezintă pe Ahmed Sami El Bourkadi.
Avocata susține că Ahmed Sami El Bourkadi este nevinovat și că persoana care a comis crimele din Moara de Vânt este și acum în libertate.
“Trebuie să așteptăm probele ADN, care cred eu că vor lămuri cauza. Nu pot eu să îi învăț pe anchetatori cum să-și facă treaba, numai că ei ar trebui să caute în istoricul victimei și ar trebui să caute arma crimei”, a spus avocata Raluca Andrei.