Lovitură de teatru în cazul crimelor din Caracal: Gheorghe Dincă este bipolar?!
Gheorghe Dincă a fost internat de mai multe ori la secția de Psihiatrie din cauza unei tulburări organice de personalitate pe fond mixt, decompensării disforice (tulburărilor mentale și de comportament datorate consumului de alcool), plus sindromul de dependență, a relatat gazetaoltului.ro.
Acesta a fost internat la Psihiatrie în perioadele: 30 Ianuarie 2009; 2 Aprilie 2009; 3 Iulie 2009; 3 Septembrie 2009; 3 Decembrie 2009; 11 Februarie 2010; 15 Aprilie 2010; 16 Septembrie 2010.
Gheorghe Dincă se află acum la Penitenciarul Jilava, acolo unde va fi supus unei expertize psihiatrice pentru ca anchetatorii să afle dacă acesta avea sau nu discernământ atunci când, așa cum a declarat, le-a ucis pe Luiza și Alexandra.
Gheorghe Dincă a suferit de tulburări de personalitate, acesta fiind și motivul pentru care a fost internat la secția de Psihiatrie. Oamenii sunt, pe bună dreptate, revoltați de un asemenea scenariu, însă dacă se dovedește că Gheorghe Dincă nu avea discernământ atunci când a comis faptele el nu va putea fi tras la răspundere penal. Dar asta vor stabili, în ultimă instanță, specialiștii.
La ce vârstă ar putea ieși din închisoare Gheorghe Dincă, monstrul din Caracal
La aproape 67 de ani, Gheorghe Dincă este anchetat pentru omor calificat și riscă să plătească un preț prea mic pentru dramele uriașe pe care le-a provocat. Conform normelor din Codul Penal aflat în vigoare, el ar putea primi o pedeapsă minimă de 25 de ani, care s-ar putea reduce, după un timp, la doar două treimi, și, astfel, criminalul din Caracal ar putea ieși din nou în libertate după 16,6 ani de detenție. Dacă ar fi așa, atunci când ar ieși din penitenciar, monstrul cu privire înfiorătoare ar avea 83 de ani.