Implicat într-un scandal răsunător, anul trecut, împreună cu membrii clanului ”Calu”, fiul ”şefului de la Ligă”, Mario Iorgulescu, a scăpat de orice fel de constrângeri legale. Băiatul lui Gino Iorgulescu este liber să plece în vacanţele în străinătate pe care şi le dorea, pentru că judecătorii au aprobat cererea de ridicare a controlului judiciar în cazul său şi al unuia dintre interlopii acuzaţi de faptele sângeroase din septembrie 2016. (CITEŞTE ŞI: Un nou cuplu în showbiz! Cu cine se iubeşte MARIO IORGULESCU)
Prin decizia recentă a magistraţilor Judecătoriei Sectorului 3, lui Mario Iorgulescu i-a fost revocat controlul judiciar cu toate obligaţiile sale, şi anume să se prezinte periodic la Poliţie şi să ceară încuviinţarea organelor judiciare pentru deplasări. Fiul lui Gino Iorgulescu este liber acum să-şi petreacă vara aşa cum crede el de cuviinţă, cel puţin până ce va fi judecat, iar magistraţii vor lua o decizie în cazul său. Revocarea controlului judiciar se aplică în egală măsură şi lui Pascu Francisco Gabriel, ”coleg” de dosar cu Mario, din clanul ”Calu”.
(VEZI AICI AMĂNUNTELE ŞOCANTE DIN DOSARUL FIULUI ŞEFULUI DE LA LIGĂ)
Totul a început în vara anului trecut, când Dragoş, victima din acest dosar, a povestit în exclusivitate pentru CANCAN.ro, site-ul numărul unu din România, că totul a pornit de la bani şi că a fost rupt în bătaie pentru că i-a cerut lui Mario să-i restituie un împrumut. Anchetatorii au decis iniţial reţinerea lui Mario Iorgulescu, Marcel Pascu, zis Marcel Calu, Vasile Pascu, Francisco Gabriel şi Alexandru Coruţ, iar apoi au decis punerea sub control judiciar a lui Mario Iorgulescu şi a altor persoane.
„În fapt, în luna iunie a.c., persoana vătămată, în timp ce se afla într-o locuinţă situată pe raza Sectorului 3, a fost lipsită de libertate şi agresată de mai mulţi bărbaţi, care şi-au folosit forţa fizică, dar şi diverse obiecte contondente şi tăietor înţepătoare. Ulterior, bărbatul a fost contactat de o rudă apropiată a unora dintre cei care l-au agresat, încercând să-l determine prin ameninţare, dar şi prin corupere, cu o sumă de bani să-şi retragă plângerea şi declaraţiile. În intervalul de timp imediat, victima a fost împreună cu cel care a exercitat presiuni asupra sa la un mediator, unde au fost consemnate aspecte ce nu aveau nicio reprezentare în realitate. Ulterior, o altă rudă a agresorilor a ameninţat-o cu acte de violenţă pe persoana vătămată, în timp ce ambii se aflau în trafic, cu scopul de a o intimida să îşi retragă plângerea şi declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală”, arătau procurorii.
Dragoş a povestit că i s-au oferit 50.000 de euro ca să uite traumele prin care a trecut şi a avut nevoie de îngrijiri medicale serioase, pentru că fost bătut chiar şi cu ciocanul de şniţele şi a rămas fără câţiva dinţi! (VEZI ŞI: Cum l-am filmat pe Mario Iorgulescu la nici 48 de ore de la decizia Tribunalului – EXCLUSIVITATE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.)