Azi-noapte, în timp ce voturile erau numărate, suspansul s-a menținut până în ultimul moment. Votul din Diaspora a fost considerat decisiv în ceea ce privește ocuparea locului 2 al clasamentului alegerilor prezidențiale 2019. Iar mulți analiști au considerat că Dan Barna – care a obținut 25% din voturile românilor din străinătate – avea toate șansele de a o ”detrona” pe Viorica Dăncilă. Numai că, într-un final, liderul PSD și-a menținut poziția a doua și va ”lupta” cu Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost, duminică, până la ora 24,00, la nivel naţional, de 47,66%, potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC). În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 48,54%, iar în mediul rural – de 46,49%. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne a fost de 8.683.688, dintre care 5.057.364 – în mediul urban şi 3.626.324 – în mediul rural.
Dan Barna a publicat pe pagina de Facebook un mesaj, în care precizează că nu a reuşit să intre în turul 2, la alegerile prezidenţiale, în urma numărătorii paralele a formaţiunii pe care o reprezintă. „Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut încredere în mine și în Alianța USR PLUS la aceste alegeri. Le mulțumesc în mod special celor din Diaspora pentru prezența istorică de astăzi. Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reușit să intrăm în turul 2”.
După raportarea rezultatelor din 99.86% din secțiile de votare din România (8,521,271 din 8.683.688 voturi), iată rezultatele parțiale:
36.66% Iohannis
23.83% Dăncilă
13.96% Barna
9.26% Diaconu
5.66% Paleologu
4.14% Hunor
2.72% Bruynseels
1.46% Cumpănașu
După raportarea rezultatelor din 52,10% din secțiile de votare din diaspora (226,617 din 672.709 voturi), iată rezultatele parțiale:
54.61% Iohannis
25.22% Barna
6.42% Paleologu
3.68% Diaconu
3.13% Dăncilă
2.55% Cumpănașu
1.67% Bruynseels
0.70% Hunor
TOTAL
37.28% Iohannis
23.08% Dăncilă
14.40% Barna
9.06% Diaconu
5.68% Paleologu
4.02% Hunor
2.69% Bruynseels
1.50% Cumpănașu