După trei extrageri lunare şi una specială de Paşte, o nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale a avut loc duminică. Câştigătoare au ieşit bonurile fiscale emise în data de 21 martie 2018, cu o valoare de 38 de lei, anunţă Agerpres.
La această extragere au participat bonurile emise între 1 şi 31 martie 2018, potrivit unui unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.