Lorelai Moşneguţu şi-a îndeplinit marele vis, acela a-şi găsi o locuinţă. Apartamentul se află în Popeşti – Leordeni, la doar 100 de metri de staţia de metrou Dimitrie Leonida, într-o zonă liniştită, la parter. Câştigătoarea de la “Românii au talent“ şi-a mobilat locuinţa şi se consideră o persoană norocoasă.
Lorelai şi-a numit locuinţa“Casa îngerilor”: “Prin octombrie am găsit apartamentul, după ce am vizionat vreo patru şi cam în trei luni l-am mobilat. Anul 2017 a fost cel mai tare an. Mă bucur că mi s-a îndeplinit acest vis.În vară o să am Capacitatea şi sper să trec cu bine peste această etapă”.
Mama Vio este mereu alături de Lorelai şi alege întotdeauna ce este mai bun pentru ea: “Unul dintre motivele pentru care am ales acest apartament a fost pentru curtea de 110 mp, până la vară va fi amenajată”.
Lorelai Moşneguţu a fost câştigătoarea ultimei ediţii “Românii au talent” şi, implicit, a premiului de 120.000 de euro. Tânăra a impresionat pe toată lumea, atât cu calităţile sale vocale, cât şi cu povestea sa impresionantă de viaţă.