Lorelai Moşneguţu a împlinit 18 ani, însă, având în vedere evoluția îngrijorătoare a pandemiei de coronavirus, ea nu și-a făcut petrecere cu ocazia majoratului. Chiar și așa, mama cântăreței s-a asigurat că va avea o zi de naștere frumoasă și i-a pregătit câteva surprize. În cadrul unui interviu, câștigătoarea sezonului 7 de la “Românii au talent” a mărturisit ce cadouri a primit și că își dorește să dea la două facultăți după ce va susține examenul de bacalaureat în vara anului viitor.
Artista Lorelai Moşneguţu a împlinit 18 ani marți, 29 septembrie. Și, spre deosebire de anii trecuți, când își petrecea ziua de naștere alături de prieteni și colegi, anul acesta, ea a avut alături doar câțiva apropiați. Mama sărbătoritei a decorat sufrageria cu baloane colorate, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului, i-a gătit mâncarea preferată și i-a comandat un tort pe care l-au mâncat în familie.
“Dacă în alți ani făceam party cu prietenii și colegii de la școală, acum nu s-a mai putut. Dar mi-au făcut ziua frumoasă toți cei care mi-au scris, m-au sunat să mă felicite, unii chiar din străinătate. Pentru mine, a fost o zi fericită. Am primit cadou o rochiță frumoasă și un laptop performant”, a declarat vedeta pentru jurnaliștii de la click.ro.
Cântăreața fără mâini și cu voce divină, așa cum mai este cunoscută Lorelai Moșneguțu, este elevă în clasa a XI-a la secţia de Canto Clasic a Liceului de Arte “Bălaşa Doamna” din Târgovişte și deja știe la ce facultăți vrea să fie. Potrivit mărturisirilor sale, își dorește să urmeze cursuri la Psihologie sau la Muzică – nu exclude posibilitatea de a le face pe amândouă simultan.
“I se potrivesc și o vor ajuta în viață să aibă o meserie și să se întrețină singură. Eu am 68 de ani, știu că va veni o vreme când n-o să mai am forța fizică să o ajut. Îi va fi alături fiul meu în vârstă de 46 de ani, căruia îi zice tată, împreună cu familia lui”, a dezvăluit mama Vio, conform sursei citată mai sus.
Deși nu a înfiat-o încă pe Lorelai Moșneguțu în acte (n.r.: este în plasament), Viorica Pârvan și-a propus să o facă după terminarea facultății: “Aș fi putut să o fac acum, odată cu împlinirea vârstei de 18 ani. Dar, din punct de vedere financiar, situația actuală ne ajută mai mult. În primul rând eu am pensia mică și nu m-aș încadra. În plus, nu aș avea posibilitatea să o țin în facultate. Așa, ea are acum mai multe beneficii și facilități de la stat”.
În cadrul interviului, mama Vio a mărturisit ce a învățat-o pe Lorelai Moșneguțu să spună în timp ce se uita în oglindă. Femeia a crescut-o pe artistă încă de când era bebeluș.
“Pe când avea doar câteva luni îi agăţam jucăriile mai sus, ca să o forţez să-şi întindă picioarele după ele. Pluşurile îi plăceau cel mai mult. Apoi i-am pus un creion între degete şi am învăţat-o să scrie. La 5 ani desena foarte bine şi ştia alfabetul. A avut nevoie şi de motivaţie, de încredere. De la trei ani, o puneam să îşi spună în faţa oglinzii «sunt frumoasă, sunt deşteaptă şi voi ajunge celebră». Până la 6 ani a spus zilnic în faţa oglinzii aceste cuvinte. Cea de-a doua deviză pe care o repeta în faţa oglinzii e «cad de 10 ori şi mă ridic de 20 de ori», pentru că, până la 4 ani era emotivă, nesigură pe ea şi nu se putea ridica în picioare. A treia ei deviză e «trăiesc cu intensitate fiecare clipă, fac nu ceea ce-mi place, ci îmi place ceea ce fac»”, a povestit Viorica Pârvan pentru publicația Click.
Cu doar două degete, şi acelea de la picioare, Lorelai Moșneguțu cântă la pian, la chitară, scrie cu o dexteritate fantastică şi pictează tablouri. Tânăra artistă a publicat până în prezent 10 cărţi, ține concerte, joacă în piese de teatru, a câştigat zeci de diplome şi trofee – printre acesta se numără și trofeul emisiunii “Românii au talent” 2017.
https://www.youtube.com/watch?v=yCSZn8CfDaU&ab_channel=Mo%C5%9Fnegu%C5%A3uLorelai
Descoperă și: Ce note a luat Lorelai Moșneguțu la Evaluarea Națională 2018
Talentata cântăreață a lansat “Humanity” în urmă cu aproape trei luni, iar versurile piesei au fost scrise cu multă dragoste pentru românii plecați peste hotare.
“Această melodie, «Humanity» , a fost compusă în urma dorinței românilor din Diaspora care m-au rugat să particip la Eurovision, ca să mă poată vota și susține, dar, din păcate, de anul acesta, schimbându-se formatul concursului, nu mai este posibilă participarea mea. Însă cântecul are magia sa, care sper din toată inima să vă cuprindă ascultând-o, pe voi toți, atât dragi români din Diaspora, cât și pe voi, dragi fani, prieteni și profesori. Mulțumesc din suflet domnului Bogdan Tommo de la Tommo Music Production pentru frumoasa colaborare în realizarea acestei piese, familiei Marin, domnul Marius și doamna Ramona pentru minunatul videoclip, doamnei profesoare, mezzosoprana Adina Sima, doamnei regizor Silvia Ionescu și Muzeului Golești din Ștefăneșsti, Argeș, pentru că ne-au permis să filmăm în acel loc istoric”, a mărturisit Lorelai Moșneguțu pe canalul ei de YouTube.