Loredana a organizat un super concert seara trecută! Celebra artistă a sărbătorit cei 40 de ani de carieră, dar și 30 de ani de la primul ei show la Sala Palatului! Fanii au avut parte de un spectacol la superlativ, iar pe scenă, alături de artistă, au urcat nume mari, precum: Ștefan Bănică, Iulia Vântur, Aurelian Temișan ș Daniela Condurache!
Concertul Loredanei de la Sala Palatului a lăsat fanii mască, sâmbata și duminica aceasta. Artista a avut peste 40 de dansatori și mai multe ținute spectaculoase care au surprins publciul spectator. Iar asta nu este tot! Pe lângă show-ul de cinci stele, lumini, culori și look-uri fabuloase, cântăreața a adus alături de ea pe scenă cele mai mari nume din industria muzicală.
În cadrul concertului ”Forever Loredana – Viața mea în cântec” din acest weekend, artista a cântat alături nume celebre precum: Aurelian Temișan, Ștefan Bănica, Daniela Condurache, Yny Sebi și Cabron. De pe scenă nu a lipsit nici dansatorul Emil Rengle care a făcut, ca de obicei, un spectacol de nedescris.
Una dintre multe surprize ale serii a fost, fără doar și poate, momentul Loredanei alături de Iulia Vântur. Cele două au interpretat mai multe piese indiene, spre încântarea fanilor aflați la Sala Palatului.
În cazul în care nu știați, fosta prezentatoare TV de la ”Dansez pentru tine” are deja o piesă pe coloana sonoră a unui serial faimos, ”Citadel: Honey Bunny”. Se pare că piesa „Raat Baaki” a readus-o pe românca noastră în atenția publicului indian.
Un alt moment emoționant petrecut weekend-ul acesta în cadrul show-ului a fost cel în care Loredana a urcat pe scenă alături de mama și fiica sa, Elena.
”Trei generații pe o canapea”, a scris cântăreața în dreptul clipului cu cele două. Iar asta nu e tot! Vedeta a ținut să o complimenteze pe mama sa, în fața spectatorilor, încântați peste măsură de apariția acesteia pe scenă.
„Arăți foarte bine! Îmi place când te gătești așa, ești superbă! Ești ca o puștoaică”, i-a spus Loredana mamei sale în cadrul concertului.
Petrecerea a continuat apoi la un after party, unde ce prezenți au părut că s-au distrat cel puțin la fel de intens pe cât au făcut-o la Sala Palatului.
Citește și: Mesajul transmis de Loredana după moartea lui Alain Delon. Cei doi s-au cunoscut în 2017: ”L-am adorat!”