Loredana Groza a făcut dezvăluirea: care este secretul relației cu fiica sa: ”Și eu am această slăbiciune!”
Loredana Groza va putea fi urmărită vinerea, începând cu 20:30, în serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”. CANCAN.RO a participat la evenimentul de lansare a proiectului, organizat de Antena 1, unde artista ne-a oferit un interviu exclusiv. Vedeta a vorbit despre rolul din comedia romantică în care a fost distribuită, precum și despre relația cu fiica sa, Elena, nedezlipită de cântăreață.
Interpreta ne-a dezvăluit că munca a luat locul distracției în această vară. Loredana chiar a făcut o glumă, susținând că nu doar Connect-R este lipsit de somn pe parcursul sezonului estival. Însă diva capătă putere având-o pe Elena alături la toate evenimentele, cele două fiind bune prietene, nu doar mamă și fiică, explică Loredana Groza!
Loredana Groza, parte din serialul „Lasă-mă, îmi place! Camera 609 :”Se întâmplă tot felul de lucruri neașteptate!„
CANCAN.RO: Zi-mi și mie cum a fost experiența din Camera 609, te rog!
Loredana Groza: Dragul meu, e o cameră foarte interesantă. Nu știu ce ai auzit tu despre ea până acum, dar eu știu puțin mai multe decât știi tu pentru că e o cameră plină de secrete, în primul rând. Și e o cameră în care se întâmplă tot felul de lucruri neașteptate.
CANCAN.RO: Tu ai avut un rol destul de mic în serialul ăsta, nu?
Loredana Groza: Deocamdată serialul e în desfășurare. Rolurile și personajele se construiesc. Ca în viață: nu știi niciodată cine va ajunge și în ce situație va ajunge.
CANCAN.RO: Ești obosită după vara asta sau ai apucat să te și relaxezi?
Loredana Groza: Relaxarea e prin muncă și nu sunt obosită. A fost o vară foarte frumoasă, o vară pe care am trăit-o din plin, n-am avut timp să mă plictisesc, n-am avut timp să dorm prea mult, vorba lui Connect-R, dar am făcut foarte multe lucruri frumoase. Și faptul că am filmat în toiul verii… Nu e simplu să vii, să stai pe un platou când afară sunt 40 de grade. Dar nu simți. Pentru că oamenii, actorii, toată echipa, sunt atât de mișto și atât de chill încât e o plăcere să vin aici, chiar mă relaxez. Plus că tot timpul trebuie să vin ori de la un concert, ori de la un avion, ori de la o repetiție. Niciodată nu vin pur și simplu de acasă.
Artista a dezvăluit secretul relației cu fiica sa, Elena: „Nu o răsfăț!”
CANCAN.RO: Am văzut că tu tot timpul când apare fetița ta te schimbi la față…
Loredana Groza: Cred că orice mamă are această slăbiciune. Mai ales că e singurul meu copil… Este o parte din Universul meu!
CANCAN.RO: Cum o răsfeți?
Loredana Groza: Nu o răsfăț, neapărat, cât încerc să am o relație de prietenie, nu neapărat de superioritate. Încerc întotdeauna să induc lucrurile, nu să le impun.
CANCAN.RO: Ai postat și un mesaj foarte interesant pentru tatăl tău, care a împlinit vârsta de 86 de ani.
Loredana Groza: E un erou. I-am zis că nu oricine ajunge să aibă această șansă și această putere pentru că trebuie să știi să faci ceva foarte bine ca să învingi bariera timpului cu atâta bucurie și pozitivitate.
( ACCESEAZĂ ȘI: LOREDANA GROZA, CERUTĂ ÎN CĂSĂTORIE ÎN FAȚA TUTUROR! ARTISTA A FOST LUATĂ PRIN SURPRINDERE: „TE MĂRIȚI CU MINE?”)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
This browser does not support the video element.