Loredana Chivu a ramas muta de uimire ca a citit cea mai frumoasa declaratie de dragoste.
Vedeta si-a aratat entuziasmul pe contul de Facebook dupa ce a citit o frumoasa scrisoare de amor. Loredana Chivu a tinut sa mentioneze ca a fost extrem de impresionata cand a citit mesajul de pe reteaua de socializare, caci nu credea ca mai exista vreun barbat care sa se exprime astfel.
Blonda a lasat sa se inteleaga ca si-ar dori foarte mult sa aiba parte de un asemenea moment.
„Vaiiii!! Merita citit!eu am ramas fara cuvinte..aproape ca imi vine sa plang!se pare ca mai exista si iubiri adevarate!!!♥!!!”, a scris fotomodelul pe internet.
Cititi si voi declaratia de dragoste a unui barbat indragostit!
„La multi ani, iubito!”
E ziua ei liberă, dar nu şi a lui. A plecat la muncă înainte să se trezească ea, nici măcar nu a intrat în dormitor să-i spună bună dimineaţa. Se aşează la masa din bucatarie şi îşi aprinde o ţigară. E o cană cu cafea în microunde, apasă butonul şi o încălzeşte. E încă ursuză şi nu vede biletul de pe masă. Aprinde televizorul din bucătărie şi trecând de pe un canal pe altul se opreşte pe un post muzical. Era melodia lor. Ii dă o stare de bine şi începe să o fredoneze uşor, deşi nu are ureche muzicală.
Işi aruncă privirea pe masă şi vede biletul. Ridică o sprânceană şi deschide biletul împaturit în două, îşi pune ochelarii şi începe să citească.
“Bună dimineaţa, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineaţa şi m-am gândit să-ţi scriu. Nu ţi-am mai scris demult, ştiu că îţi plăcea asta. Ţi-am lăsat cafeaua în microunde şi ţi-am făcut nişte clătite, sunt în dulap.
M-am gândit să-ţi ţin companie azi, deşi nu sunt lângă tine. Am program scurt că e sâmbătă, dar nu voiam să te las singură. Vezi că lângă clătite mai e un bilet, vorbim acolo. Te pup.”
Se ridică de pe scaun, umblă prin dulap şi găseşte o farfurie cu clătite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de caise. Sub farfurie se află un alt bilet.
“Imi cer scuze că am ars prima clatită, dar ştiu că ţie îţi plac şi astea arse. Cum sunt? Mi-au ieşit bine? Mi-ar fi plăcut să mă vezi cum le întorc în aer, un adevărat maestru. Ştiu că ai venit direct în bucătărie să fumezi, mi-ar fi plăcut să bem cafeaua împreună. Acum probabil stai picior peste picior pentru că faci pe tine şi vrei să termini de citit biletul. Pe asta l-am facut mai scurt, cât să apuci să mănânci o singură clatită. Următorul bilet e în baie, sub tubul de pastă de dinţi. Vorbim acolo.”
Uşurată că s-a terminat biletul, se şterge cu un şerveţel pe degete şi fuge spre baie. Ia biletul şi îl citeşte.
“Pun pariu că eşti relaxată acum. Aseară te-ai agitat mult, mi-ai dat coate şi m-ai dezvelit. Cred ca iar ai visat că te urmareşte cineva, te încruntai foarte tare. Te-am trezit să te liniştesc şi mi-ai spus că nu ai furat florile, că le-ai găsit acolo pe masă. Am zâmbit şi te-am lăsat să dormi, eram sigur că nu o să îţi aminteşti. Dupa vreo o oră am simţit nevoia să te pup pe frunte, şi te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parca m-ai aprobat. Imi place să dorm cu tine, e o adevarată aventură în fiecare seară.
Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”
Se spală pe mâini, apoi se spală pe faţă şi pe dinţi.
Pe balcon găseşte un bilet şi o foaie mototolită aruncată pe jos. Ia foaia şi o citeşte.
“Vezi cât de bine te cunosc? Eram sigur că o să ridici întâi foaia asta mototolită. Nu scrie nimic în ea, dar poţi să citeşti biletul.”
Ea zambeşte şi deschide biletul.
“Stăteam pe balcon azi dimineaţă, fumam o ţigară şi mă uitam spre fântână. Era aşa linişte încât auzeam numai apa. Am stat şi m-am gandit la cât de fericit mă faci tu pe mine şi mă gândeam să îţi fac o surpriză. Iţi mai plac surprizele? Ce întrebare, nu..? Ţi-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu împachetari în algele alea scârboase. Vezi că stai pe cupon, e sub păturica de pe băncuţă, ia-l de acolo şi hai înapoi în bucătărie să mai vorbim că ţi se răceşte cafeaua. Ne vedem în congelator.”
Zambeşte timid şi împachetează înapoi biletul. Se ridică şi scoate de sub paturică un plic roz care conţinea cuponul. Cu gura până la urechi face paşi lenţi către bucătărie, citind. Ajunge în dreptul frigiderului şi deschide congelatorul. Găseşte un bilet şi o îngheţată Panda.
“Surprizăăă, ţi-am luat ieri o îngheţată Panda. Am vrut să ţi-o dau aseară, dar dacă tot te-a durut burtica am hotărât să ţi-o dau azi. Tocmai bine că s-a integrat perfect în scenariul de azi. Sper că eşti la fel de entuziasmată ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper că nu te plictisesc. Azi împlinim un an de când suntem împreuna şi voiam să îţi spun la mulţi ani într-un mod mai puţin firesc. Du-te până la şifonier şi uită-te acolo unde îmi ţin eu cămăşile. Vezi că în pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odată!”
Se duce într-un suflet către şifonier şi găseşte o pungă de cadouri în care erau pantofii pe care îi probase cu două zile înainte, în mall, dar nu i-a cumpărat pentru că erau prea scumpi. În pantofi se afla un bilet.
“Ia vezi, îţi vin? La mulţi ani, iubita mea. Să-i porţi sănătoasă. Când termini de admirat piciorul perfect, vino înapoi în bucătarie. Mă găseşti în ibricul roşu.”
Ea se duce în bucătărie, caută peste tot şi nu găseşte niciun ibric roşu. Se enervează şi începe să răscolească peste tot şi îl găseşte ascuns într-o oală cu capac. Ia biletul din ibric şi îl deschide.
“De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap să caut în oala aia cu capac. Tu nu renunţi niciodată, de-aia nu ai renunţat la mine. Stii că pot mai mult, aşa cum ştiai că există un bilet într-un ibric roşu.”
Azi am încercat să-ţi arat că, deşi m-am schimbat, nu am uitat de noi. Incă ţin minte ce îţi place, ce îţi doreşti şi ce nu mai fac. Păcat că nu mi-a venit ideea asta acum un an, când ne-am despărţit.
Poate nu mai stăteam singur într-o bucătarie goală visând cu ochii deschişi că încă umbli prin casă…
~Autor necunoscut~”.
C.C