Loredana Chivu, accident la medicul estetician. Șocant cum arată buzele ei
Orice divă își dorește să arate cât mai bine, iar această dorință nu poate fi pusă în practică, uneori, decât prin intervenții estetice. Loredan Chivu este una dintre vedele pentru care orice ”remodelare” a trupului este binevenită. De data aceasta, Loredana și-a mărit buzele, numai că rezultatul nu a fost cel așteptat.
Frumoasa blondă a trecut printr-o intervenţie de mărire care i-a lăsat, însă, urme inestetice, buzele ei fiind complet lipsite de naturaleţe.
Citește și: LOREDANA CHIVU A PLÂNS ÎN BIROUL PROCURORILOR DE LA CRIMĂ ORGANIZATĂ!
”Consider că a fost o greșeală din partea mea”
De când a fost chemată să dea explicații în fața autorităților, în calitate de suspect într-un dosar de fraudă informatică, Loredana Chivu traversează unele dintre cele mai dificile momente din viață. Acum însă ea a învățat din greșelile ei și vrea să-și țină viața persoanlă departe de ochii curioșilor.
„De-a lungul anului am învăţat ceea ce mă face pe mine fericită şi împlinită şi e mai bine să-şi ţii viata personală pentru că sunt oameni care mă plac, sunt oameni care nu mă plac şi oamenii rău au de obicei tendinţa să strice şi am ajuns la vârsta la care cu siguranţă nu-mi doresc să strârnesc niciun fel de invidie. Da, asta consider că a fost o greşeală din partea mea, dar a fost o greşeală din care au am învăţat, o greşeală constructivă şi de obicei ce mi se întâmplă mie, mai bine sau mai rău învăţ şi din greşeli şi din lucrurile bune şi eu iau cu mine partea bună. Da, atâta timp cât sunt fericită şi împlinită, restul nu prea contează. Niciodată nu poţi să spui ”sunt fericită”. Eu consider că viaţa este făcută din clipe de fericire şi trebuie să ştim să apreciem clipele alea de fericire pe care le trăim, să le trăim la o intensitate la care trebuie să fie trăite şi cam asta e”, a declarat Loredana Chivu.
CITEȘTE ȘI: ”PĂPUȘA UMANĂ” KEN S-A ÎNDRĂGOSTIT DE LOREDANA CHIVU! CE MESAJ I-A TRANSMIS)