Lora și Ionuț Ghenu, primele declarații după ce și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu: ”Este cel mai special moment!”
Astăzi, 5 octombrie, este o zi foarte importantă pentru Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi fac nunta, iar marea petrecere se anunță una grandioasă. Mirii deja au bifat cununia religioasă, iar la ieșirea din biserică au făcut primele declarații despre marele eveniment. Cei doi sunt în al nouălea cer, iar cu emoție în glas au vorbit despre visul care li se îndeplinește azi.
Lora și Ionuț Ghenu formează un cuplu de zece ani, iar acum au făcut, în sfârșit, pasul cel mare. Cererea în căsătorie a avut loc cu ani în urmă, însă mereu planurile de nuntă le-au fost data peste cap, asta până acum. 2024 este anul celor doi, iar aceștia își văd visul îndeplinit.
(CITEȘTE ȘI: CE NAȘE COCHETE ȘI-AU ALES LORA ȘI IONUȚ GHENU! SANDA ȘI NICOLETA AU ATRAS PRIVIRILE TUTUROR INVITAȚILOR. VIDEO)
„Este cel mai special moment din viața mea”
Așa cum spunem, Lora și Ionuț Ghenu fac astăzi nunta. La ora 14, mirii au ajuns la biserică, acolo unde a avut loc cununia religioasă. Momentul a fost unul extrem de emoționant pentru cuplu, mai ales pentru Ionuț Ghenu, una dintre cele mai mari dorințe ale sale fiind să ajungă în fața altarului.
„E un moment super special pentru mine și l-am așteptat încă de când eram mic. Mi-am dorit. Pentru mine este cel mai special moment din viața mea și până acum a fost chiar așa cum am visat”, a declarat, vizibil emoționat, Ionuț Ghenu.
Momentul a fost unul special, mai ales având în vedere că până acum cei doi au încercat de mai multe ori să facă nunta, însă universul le-a pus tot felul de piedici. Însă, de această dată nimic nu i-a mai oprit pe Lora și Ionuț Ghenu.
„Am amânat de multe ori (n.r. nunta), dar iată că a fost 2024 momentul. Este un an foarte special, un an karmic, un an cu o energie foarte puternică și anul acesta ne-a ales pe noi. Suntem fericiți. Pe nași îi iubim foarte mult, ne-au ajutat în toată relația noastră. Au fost lângă noi de la început și abia așteptăm să plecăm într-o vacanță”, a spus și Lora, la ieșirea din biserică.
Lora și Ionuț Ghenu, moment special la nuntă
După cununia civilă, mirii și nuntașii s-au îndreptat către un local exclusivist din Snagov, acolo unde va avea loc marea petrecere. Distracția o să înceapă după valsul mirilor, iar pentru acest moment Lora și Ionuț au pregătit ceva special. Chiar fiica nașilor este cea care o să cânte melodia pe care o să danseze cei doi. Lora a întâlnit-o pe tânără artistă pe vreme când se afla în juriu la Next Star.
De asemenea, cântăreața spune că la nunta sa nu se vor regăsi prea multe tradiții și obiceiuri, iar furatul miresei este complet interzis. Atmosfera de la nuntă o să fie animată de mai muți artiști cunoscuți, printre care se numără și trupa Zdob și Zdub
„Să petreacă alături de noi acest eveniment special, pentru că toată lumea știe povestea noastră și ne iubește toată lumea care o să fie în seara asta acolo. Rochia o schimb la valsul mirilor, iar apoi mă schimb înapoi în rochia aceasta frumoasă.
Am ales ca la valsul mirilor să ne cânte Francis, este fata nașilor noștri, pe care am cunoscut-o când eram în juriu la Next Star și ea era un copil mic. A cântat superb și acum iată că îmi cântă valsul mirilor. Abia aștept! Sper să nu se emoționeze foarte tare, pentru că este și ea foarte emotivă.
Nu mă fură nimeni. Nu vreau să ratez nicio secundă din această seară. Asta cu furatul miresei este un obicei barbar, de acolo s-a pornit și s-a tot adaptat pentru amuzamentul oamenilor și relaxarea miresei. Eu dacă o să fiu obosită o să mă duc puțin în spate, că avem o cameră acolo și am să stau întinsă 20 de min să îmi revin”, a mai spus Lora.
This browser does not support the video element.