Lora și-a lansat propriul brand de make-up! Cât costă un ruj vândut de artistă

Publicat: 20/01/2025 | 20:57

Lora este una dintre artistele de renume din România, însă de ceva timp și-a aplecat atenția și către un alt domeniu, cel al cosmeticelor. În urmă cu câțiva ani a pus pe picioare propriul brand, iar acum aduce pe piață o line nouă de make-up, unde accentul cade pe rujuri. Cât costă un astfel de produs?

În anul 2019, Lora schimba macazul și intra și în lumea cosmeticelor. După ani de teste și încercări, vedeta a ieșit pe piață cu o linie de creme pentru față, iar acum își lărgește orizonturile. Artista a anunța recent că a lansat o nouă linie, de data aceasta de rujuri.

(VEZI ȘI: LORA ȘI-A SCHIMBAT NUMELE DUPĂ CE S-A MĂRITAT, IAR CÂND A COMPARAT BULETINELE, SURPRIZĂĂĂ! ”AM RÂS, MI S-A PĂRUT TARE AMUZANT!”)

Cât costă un ruj vândut de Lora

De câțiva ani, Lora a arătat un interes tot mai mare pentru industria cosmeticelor, dezvoltând inițial o gamă de creme pentru îngrijirea pielii. Acum, însă, artista a făcut un pas curajos în față și a lansat și o linie de produse de make-up.

Cântăreața a intrat în acest domeniu fiind împinsă în mare parte și de nevoie, căci cu greu găsea produse care să o mulțumească. Așa că a decis să creeze propriile produse, care să corespundă și să răspundă nevoilor femeilor.

„Am căutat peste tot formulele perfecte, doar pentru a descoperi că, pentru a avea ceea ce îmi doresc, trebuie să le creez eu însămi. Așadar, iată-l, cadoul meu pentru toate femeile minunate: un brand care te împuternicește să te simți frumoasă și încrezătoare, concentrându-se pe formule de înaltă calitate care te vor ajuta să dezvălui un ten sănătos și radiant. Frumusețea este o alegere! Îmbrățișeaz-o!”, spune Lora, pe site-ul său.

Acum, brandul Lorei include o gamă variată de produse, de la creme pentru îngrijirea tenului, până la rujuri care au devenit deja vedetele colecției. Așa cum spuneam, recent, Lora și-a lansat prima linie de make-up, iar primele produse cu care a ieșit în față au fost rujurile

„Am lansat July23 brandul de makeup! Rujurile sunt primele produse lansate! Pe site e nebunie şi abia aștept să ajungă primele comenzi la voi. Deci vreau să văd buze rujate”, a fost anunțul făcut de Lora.

Rujurile lansate de artistă sunt disponibile în două variante, iar prețurile reflectă calitatea pe care ea și-a dorit-o. Un ruj din colecția cântăreței costă 126 de lei sau 114 lei, în funcție de tip.

Cât costă un ruj vândut de Lora /Foto: Captură girlsowncosmetics.ro

(VEZI ȘI: LORA, ATAC DUR LA ILINCA VANDICI! S-AU ARUNCAT REPLICI ACIDE, DE LA CE A PORNIT TOTUL: „MI SE PARE PENIBIL”)