Lora a stârnit o mulțime de controverse în mediul online după ce a anunțat că s-a decis să petreacă mai multe zile într-un hotel de 5 stele. Replicile acide pe care le-a primit din partea urmăritorilor săi au făcut-o pe vedetă să reacționeze dur.
În urmă cu două zile, Lora a anunțat că va petrece câteva momente de neuitat departe de agitația din Capital, singură, într-un hotel de 5 stele. Aceasta era hotărâtă să își încarce bateriile și să se bucure de momente frumoase fără partenerul său de viață.
După anunțul făcut de vedetă pe Instagram, multe persoane au ajuns la concluzia că aceasta suferă din dragoste sau că trece printr-o perioadă mai grea. Dacă până acum Lora (39 de ani) a ignorat toate mesajele primite din partea fanilor curioși, iată că acum lucrurile au luat o altă întorsătură și cântăreața s-a simțit nevoită să ofere mai multe explicații.
În primul rând, artista a ținut să sublinieze că orice femeie merită câteva zile în care să se bucure de clipe minunate și de relaxare, mai ales dacă este o persoană care, în general, este foarte ocupată cu diverse activități. Lora susține că partenerii femeilor ar trebui să înțeleagă, să accepte și să susțină astfel de inițiative, iar cei care nu pot face asta, clar au o problemă.
„Cred că o femeie care îşi ia 2, 3 zile pentru ea să meargă într-un loc frumos, unde să îşi încarce bateriile, nu este „egoistă”. Mai ales o femeie de la care, constant, cineva vrea ceva sau care trebuie în fiecare zi din viața ei să suporte păreri de la necunoscuți, pe care nu le cere. Cred că e datoria noastră să ne acordăm momente sau zile, ca nişte mici evadări din stres să stăm singure cu noi, să mâncăm ceva bun fără să ne grăbească nimeni, să dormim cât vrem, masaj, linişte, spa, linişte, somn. Bărbatul de lângă tine dacă nu îți „permite” sau nu înțelege, nu te merită”, a scris Lora pe rețelele de socializare.
Cântăreața nu i-a iertat nici pe cei care au început să îi trimită tot felul de mesaje, crezând că s-a despărțit de soțul său, Ionuț Ghenu (37 de ani). Aceasta susține că și dacă nu ar mai fi căsătorită, ar refuza categoric să iasă cu o persoană obsedată și insistentă din mediul online.
2 – Rog „îndrăgostiții” care depășesc orice limită a bunului simț doar pentru că au citit titlurile tabloidelor să stea liniştiți pentru că eu sunt într-o relație. Şi dacă aş fi fost singură, nu m-aş întâlni cu cineva obsedat, din online. Mersi’’, a scris Lora pe rețelele de socializare.