Lora trece printr-o perioadă extrem de grea. Recent și-a pierdut mama, care a fost înfrântă de boală. Artista a făcut tristul anunț pe Facebook și a decis să se retragă o vreme de pe rețele de socializare.
Moartea Mihaelei Petrescu a fost una neașteptată, deși lupta contra cancerului la sân, în ultimul timp părea că se simte bine. Lora și mama ei au avut o relație extrem de apropiată. Când s-a mutat în București, cântăreața a adus-o aici și pe Mihaela Petrescu, care locuia la Galați. (CITEȘTE ȘI: A MURIT! LORA, ÎN STARE DE ȘOC! CAUZA DECESULUI)
Problemele și-au făcut apariția în anu 2013, când mama Lorei a fost diagnosticată cu cancer la sân. Femeia a fost operată la un spital din Iași, însă după șase ședințe de chimioterapie boala a recidivat. Așa că , în 2004 datorită doctorului Ensar Duman reprezentantul unei clinici de renume din Turcia, femeia a ajuns la consult la profesorul Omer Faruk Akinci, care a hotărât să-i facă o mastectomie. Intervenția de amputare a sânului stâng a costat 8.000 de euro. În urma operației, mama Loreia continuat tratamentul în România și părea că se simte mult mai bine. (VEZI ȘI: LORA A FĂCUT ANUNȚUL! ARTISTA SE RETRAGE DIN MEDIUL ONLINE)
„Sunt foarte trist și îmi pare foarte rău pentru această nenorocire. Sper ca Lora să fie tare. În urmă cu două luni ne-am întâlnit toți trei la restaurant, am vorbit, totul era în regulă. Nimeni nu se aștepta la așa ceva”, a declarat pentru Click! Ensar Duman
Din cauza nefericitului eveniment care a apărut în viața ei, Lora a deci să se retragă pentru o vreme de pe rețelele de socializare. Acum o săptămână a posta un mesaj prin care își anunța fanii de intenția ei. „Există suferințe în fața cărora iubirea privește neputincioasă. Poate fi doar un martor. O perioadă va prelua casa mea de discuri accesul la conturile mele. Gândurile voastre bune să se îndrepte către familia mea”, a fost mesajul artistei.