Lora, hărțuită de un antrenor de fotbal! L-a făcut de râs în public, cum a încercat să o cucerească
Sătulă de criticile din social-media, Lora și-a schimbat atitudinea la 180 de grade. A fost făcută ”urâțică” de către un individ, jignire care nu a putut trece neobservată. Analizând persoana de la care a venit ”complimentul”, Lora a constatat că individul cu pricina este antrenor de fotbal și se ocupă de educarea și formarea viitorilor fotbaliști. Pentru că în sport nu se rezumă totul la efortul fizic sau la performanță, Lora s-a gândit să tragă un semnal de alarmă în rândul celor care decid să-și lase copiii pe mâna unui om care insultă și nu respectă femeile, indiferent de statutul social al acestora, frumusețe sau alte aspecte.
Lora face parte din categoria artiștilor care se mândresc atunci când își arată adevărata față, atunci când se postează pe social-media fără pic de machiaj, însă, de cele mai multe ori, există internauți care nu se pot abține și își spun părerea, chiar dacă, de cele mai multe ori, părerile sunt adresate sub forma unor jigniri. Așa s-a întâmplat și de data aceasta, când Lora a primit un ”compliment” din partea unui străin: ”Ești cam urâțică”.
Lora, jignită de un antrenor de fotbal
Chiar dacă nu este prima persoană din mediul online care o jignește, de data aceasta comentariul venit din partea unui antrenor de fotbal nu a rămas fără ecou. Dezgustată și cu gândul la copiii care îl consideră un mentor, Lora i-a oferit un răspuns pe măsură: ”Cătălin Teodor, dumneavoastră care lucrați cu copiii… de unde aveți acest gol în educație să intrați pe pagina unei femei și să scrieți așa ceva? Cu ce vă deranjează dacă o femeie este frumoasă sau urâtă? De ce să fiți în acel domeniu, responsabil cu educarea băieților? Am să vă fac faimos, domnule. Voi avea grijă să vă dau exemplu, pentru că, mă gândesc… asta ați vrut când ați lăsat acest mesaj pe o pagină cu peste 2 milioane de urmăritori”, este răspunsul Lorei la comentariul bărbatului.
Și pentru că și-a propus să-l facă pe ”domn” celebru, nu doar că i-a răspuns la comentariu, dar i-a păstrat și un loc pe pagina personală de Facebook, unde i-a făcut public contul și i-a bătut, din nou, obrazul.
”Acest bărbat care îmi scrie pe Facebook că sunt ”urâțică”, se ocupă de antrenarea și educarea băieților, viitori fotbaliști. Postez asta nu pentru că m-a rănit ”părerea” omului… ci pentru că există astfel de bărbați care se ocupă de copii și care nu au nicio jenă să insulte femei pe Facebook pentru simplu` fapt că nu sunt pe gustul lor. Niciodată insultele nu au justificare și mi-ar plăcea ca în educație… și sportivă, în medicină, în politică (în mod normal toate domeniile)… să nu mai existe această specie de masculi, care nu fac cinste niciunui domeniu de activitate, nici mamei sau soției. Și probabil undeva trebuie specificat mai clar, unde se termină părerea și unde începe insulta. Eu sunt oricum sigură că mamele acestor potențial viitori fotbaliști sunt femei pe gustul acestui ”domn” sau nu au avut ocazia să-i cunoască ”părerile” de ”profesionist”.
P.S: Deviza domnului este, bineînțeles… ”MINTE sănătoasă într-un corp sănătos”, este mesajul Lorei de pe Facebook.