Lora este una dintre cele mai apreciate cântăreţe din România şi are o relaţie de mai multe luni cu Ionuţ Ghenu. Recent, artista a trecut printr-un moment incredibil, după ce un taximetrist i-a urat să sfârșească într-un pom pentru simplul motiv că iubita lui Ionuț Ghenu a preferat un alt autoturism.
“Acest mârlan, momentan 491 până îl aflu cine e, tocmai i-a spus iubitei mele că dacă a comandat Uber și merge cu Uber-ul să se înfigă în pom! Pai până una alta eu zic că cine merge cu Uber-ul să se înfigă în mă-ta! Și pomul să se înfigă dacă e tot în mă-ta! Și dacă nu înțelegi cum, îți explic eu când te găsesc”, a scris Ionuț Ghenu pe contul personal de socializare, în dreptul unei fotografii cu mașina taximetristului violent.
Altfel, Lora și Ionuț Ghenu nu se gândesc la căsătorie sau la un copil. Anunţul a fost făcut chiar de cântăreaţă, ocazie cu care a dezminţit zvonul conform căruia ar fi însărcinată.
„Nu, nu este nimic stabilit. Nu sunt nici însărcinată. Ne dorim un copil, dar probabil la anul. Este un an foarte aglomerat, foarte greu. Am face ceva la Starea Civilă, dar nici asta nu e hotărâtă. Ne tot gândim cum să facem să împăcăm pe toată lumea şi să fim şi noi împăcaţi”, a spus Lora la un post de televiziune.