Logodnica lui Radu Mazăre, în vizită la Penitenciarul Rahova: „Am să mă întorc în Madagascar”
Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, a ajuns, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova, pentru a-l vizita pe fostul primar al Constanței, ea precizând că după căsătorie, probabil, va pleca din nou în Madagascar.
„Nu, Radu nu mi-a cerut să-i aduc nimic. Nu sunt supărată, eram doar grăbită. Nu, nu m-am gândit (la un cadou pentru Radu mazăre, a cărui zi de naștere este pe 5 iulie -n.r.), dar mai am timp să mă gândesc. Am să mă întorc în Madagascar, o să vin înapoi în România și tot așa. Nu l-am anunțat că am depus actele, dar știe”, a declarat Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, la intrarea în Penitenciarul Rahova.
Vineri, ea s-a prezentat la sediul Primăriei Sectorului 5 pentru a depune dosarul pentru cununia civilă, solicitată a avea loc pe data de 10 iulie. Roxana Mihalache a precizat că nu există pregătiri speciale, pentru că va fi o căsătorie simplă.
Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, vrea să se căsătorească cu iubita sa pe data de 10 iulie, așteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5. Inițial, fostul edil a vrut să se căsătorească pe 5 iulie, atunci când împlinește și 51 de ani, dar acest lucru nu va fi posibil.