Logodnica lui Mutu a ”udat” al doilea trimestru de sarcină cu un… mega-pahar de vin roşu!
Adi Mutu a preferat să-şi petreacă seara de miercuri în compania iubitei sale soţii şi a două cupluri de prieteni. La masa care a fost organizată într-un local de lux din nordul Capitalei, Brasserie, au mai participat Ilinca Vandici şi iubitul ei dar şi un alt grup de prieteni care nu sunt însă persoane publice.
Revenind însă la Sandra, se poate observa cu ochiul liber, mai ales pe întunericul de afară, că soţia lui Mutu radiază de fericire, pentru că a ajuns în al doilea trimestru de sarcină fără incidente. Sandra este atât de veselă, încât nu mai contează nici măcar recomandările cu caracter general ale medicilor care nu recomandă consumul de alcool în timpul sarcinii. Sandra pare să fi păstrat însă limitele ”de siguranţă”, pentru că a ales să consume un pahar generos de vin roşu, care, se ştie, face parte din categoria băuturilor alcoolice ”tolerate” de medici, dacă se consumă în cantităţi rezonabile şi nu există alte probleme de sănătate!
Sandra şi Mutu se simt de minune împreună, aşa cum se poate observa din imaginile CANCAN.ro, şi se comportă ca doi îndrăgostiţi. La un moment dat, soţia îl sărută pe Mutu, care o cuprinde afectuos după umeri…(Gabriel Niculescu)
This browser does not support the video element.