Logodnă surpriză în showbiz! Cântăreața și fiul unui cunoscut prezentator din România se vor căsători

Publicat: 08/01/2025 | 20:52

Anul 2025 începe cu vești surprinzătoare în lumea mondenă! Cântăreața Jessie Baneș, cunoscută pentru cariera sa muzicală și participarea la competiții precum Vocea României și Eurovision, a fost cerută în căsătorie de Andrei Cosmin Gușă, fiul celebrului prezentator Cozmin Gușă. După o relație de peste patru ani, cei doi au decis să își unească destinele.

Jessie Baneș este fiica lui Mihai Baneș, fost fotbalist orădean și actual activist PSD. De asemenea, cântăreața a fost concurentă în cadrul emisiunii Vocea României în anul 2016, iar anul 2021 a reprezentat momentul în care a fost aproape de semnifinalele Eurovision. Andrei Cosmin Gușă, pe lângă faptul că este lider al grupului Gold și deputat pe listele S.O.S., provine dintr-o familie influentă, tatăl său fiind președintele Federației Române de Judo și o figură binecunoscută în peisajul politic.

Logodnă surpriză în showbiz

Jessie Baneș, originară din Oradea și fiica fostului fotbalist și actual activist PSD Mihai Baneș, și-a anunțat fericirea pe rețelele sociale printr-un mesaj emoționant. Cântăreața a dorit să împărtășească cu fanii ei aceste clipe minunate și a subliniat dragostea profundă care îi leagă, relația lor solidă bazată pe respect reciproc și dorința de a construi un viitor împreună. Jessie vede căsnicia nu doar ca o formalitate, ci ca o adevărată binecuvântare, o împlinire a iubirii care a crescut constant între cei doi.

„Aseară am răspuns cu DA!, la cea mai profundă întrebare pe care un bărbat i-o adresează femeii pe care o iubeşte. Când două inimi bat la fel, când două suflete s-au contopit într-unul, au datoria să facă următorul pas. Să îşi întemeieze o familie – prima biserică creată de Dumnezeu din iubire pentru om. Fiecare poveste de dragoste e frumoasă, dar a noastră e preferată mea. Te iubesc şi abia aştept să petrec o viaţă întreagă alături de tine şi să îţi fiu alături la bine şi la mai puţin bine. Aşa cum am fost şi până acum, în cei 4 ani şi 4 luni de când suntem împreună.”, este mesajul transmis de Jessie Baneș pe rețelele de socializare.

CITEȘTE ȘI: Critici majore după ce piesa lui Theo Rose s-a viralizat! Jurnalista care s-a revoltat: „La șmecherii suntem atât de buni, dar la lucruri serioase nu”

Jessie Baneș a spus „DA”. Sursă foto: Facebook

Această logodnă a fost o surpriză pentru fanii cântăreței, dar și pentru lumea showbizului. Cei doi au arătat că iubirea lor este mai puternică decât orice și sunt pregătiți să înceapă un nou capitol în viața lor.

CITEȘTE ȘI: Jessie Baneș îi colindă pe români în pragul sărbătorilor: „La masa lui Hristos”