Locuri la facultate pentru „intarziati”

De: Cancan
Publicat: 07/09/2007 | 00:00

Elevii care au trecut de examenul de bacalaureat, abia in sesiunea din toamna, mai au o sansa sa devina studenti. Universitatile particulare, in principal, dar si cele de stat, unde mai sunt locuri disponibile, organizeaza examen de admitere sau numai pe baza de dosar, pana la sfarsitul lunii septembrie. Printre universitatile de stat care dispun de locuri libere se afla Universitatea „Politehnica”, unde se pot inscrie doar elevii care vor sa faca o facultate la distanta. Mai exista locuri si la facultatile cu invatamant la distanta din cadrul ASE Bucuresti. De cealalta parte, universitatile particulare sunt mult mai darnice. De exemplu, la Universitatea „Ecologica” nu exista un numar limitat de locuri, iar inscrierile se pot face pana pe data de 30 septembrie, pe baza de dosar. Printre universitatile particulare care mai primesc inscrieri in aceasta toamna si care mai au un numar limitat de locuri libere, la aproape toata facultatile, se numara si Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir”, Universitatea „Nicolae Titulescu”, Universitatea „Hyperion”, Universitatea „Romano-Americana” si Universitatea „Bioterra”. (A.L.A.)