Locul din Rusia unde coronavirusul ar putea ucide sute de mii de oameni în câteva zile. Avertisment Amnesty: „Va fi devastator”
Organizaţia Amnesty International, ONG care luptă pentru respectarea drepturilor omului, a lansat un avertisment în cursul zilei de marți cu privire la „consecințele devastatoare” pe care le-ar putea avea pandemia de coronavirus în închisorile din Rusia.
Anterior de Amnesty şi organizaţia Human Rights Watch a atras atenţia săptămâna trecută în legătură cu suprapopularea din penitenciarele din Rusia, spunând că prezența virusului ar putea fi mortală, informează agerpres.ro.
„Dacă autorităţile nu pun în aplicare măsuri de protecţie urgente, pandemia de COVID-19 ar putea lovi închisorile din Rusia cu consecinţe devastatoare”, a avertizat într-un comunicat Natalia Priluţkaia, cercetătoare a Amnesty International pentru Rusia.
Potrivit ei, „situaţia actuală a sistemului penitenciar rus (…) îi expune pe deţinuţi la un mai mare risc de boli infecţioase”. Cercetătoarea invocă „suprapopularea, aerisirea proastă, îngrijirile şi instalaţiile sanitare inadecvate”.
519.000 de deținuți, ținuți în condiții inumane
Potrivit Amnesty International, 9.000 din cei 519.600 de deţinuţi din Rusia sunt bărbaţi de peste 60 de ani, cei mai expuşi la virus. ONG-ul denunţă faptul că „aproape 97.000 de prizonieri sunt în centre de detenţie provizorie, unde condiţiile sunt mai periculoase, în special din cauza suprapopulării”.
ONG-ul face apel la autorităţile ruse „să ia în considerare mijloace de a reduce populaţia carcerală din Rusia”.
Conform celui mai recent bilanţ oficial, Rusia numără 2.237 de cazuri confirmate de coronavirus şi 17 morţi, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 500 de contaminări şi opt decese, un record până acum.