Locul din România unde se spune că apa sărată vindecă toate bolile. Puţini oameni ştiu de el

Publicat: 10/08/2023 | 10:07
Apele din Ocna Șugatag au efecte miraculoase asupra sănătății / Sursă Foto: Fcebook

Fie că este vorba despre regiuni muntoase, sau de litoral, România se poate lăuda cu locuri de basm, care atrag turiștii de pretutindeni. În plus, țara noastră deține o treime din izvoarele termale și minerale din Europa. Unul dintre locurile cele mai renumite pentru proprietățile unice ale apei lor sunt Băile Termale de la Ocna Șugatag.

Satele tradiționale din Maramureş atrag turiștii din toate colțurile lumii, obiceiurile bine păstrate sau portul popular original fiind printre simbolurile locului. Totuși, această regiune are și alte lucruri de oferit.

Ocna Șugatag este un loc unic în țara noastră / Sursă Foto: Facebook

(VEZI ȘI: Micuța localitate din România unde timpul a fost oprit în loc cu bâte, cuțite și ciomege. De la ce a pornit răfuiala din județul Satu Mare)

Perla izvoarelor termale din România se află în Maramureș

Din cele mai vechi timpuri, Ocna Șugatag, din județul Maramureș, este renumită pentru exploatarea sării. În plus, după anul 1800, locul a devenit și mai cunoscut, atunci când oamenii locului au descoperit proprietățile vindecătoare ale apei din această zonă. Se spune că apele de la Ocna Șugatag pot vindeca orice problemă de sănătate, de la cele neurologice, până la cele ginecologice.

Potrivit specialiștilor, izvoarele termale de la Ocna Șugatag sunt unice deoarece apa are o concentrație de sare de 119 g/l. Apa sărata este extrasă dintr-o mină situată la 200 de metri adâncime. Ea este pompată, iar apoi ajunge în stațiune cu ajutorul unei conducte. Un efect benefic asupra sănătății îl are și temperatura ridicată a apei, care este de 37 de grade Celsius.

Ocna Șugatag este situată într-o depresiune intramontană, aerul fiind aici extrem de curat, dar și răcoros chiar și în timpul verilor toride. Astfel, acest loc este perfect pentru a fi tratate și afecțiuni respiratorii. Totuși, majoritatea turiștilor vin la Ocna Șugatag mai ales pentru vindecarea afecțiunilor reumatice. În plus, apele sărate au efecte benefice și asupra problemelor pielii, dar și a celor care au afecțiuni posttraumatice. Cu toate acestea, băile cu apă sărată nu sunt indicate femeilor însărcinate, sau persoanelor care au probleme cronice sau cu tensiunea.

Prin intermediul electroterapiei, hidroterapiei, termoterapiei, masajului medical și al altor metode moderne de tratament se tratează:

  • afecțiuni reumatismale degenerative (spondiloză cervicală, dorsală și lombară, artroze și poliartroze);
  • afecțiuni reumatismale abarticulare (tendinoze, tendomioze, tendoperiostoze, periartrită scapulohumerală);
  • afecțiuni post-traumatice;
  • afecțiuni neurologice periferice (pareze ușoare, sechele după polineuropatii);
  • afecțiuni ginecologice.

Din Ocna Sugatag nu lipsesc bazele de tratament moderne, cluburile, bazinele acoperite, plajele, parcurile și spațiile comerciale, toate acestea atrăgând turiștii din întreaga lume ca un magnet.

Mihai Ivaszuk, primarul comunei Ocna Șugatag, susține că în ultimii ani au fost făcute numeroase investiții, iar acest lucru a crescut confortul pentru turiștii care vin aici. În plus, edilul a aflat de la niște turiști din Germania că apele din Ocna Șugatag au calități care echivalează cu sarea din Himalaya.

„Am gândit aici un traseu pe cinci zile, pentru că atât ţine o excursie. Epicentrul este la Ocna Şugatag, unde sunt 36 de pensiuni, iar 18 au piscine sau saune. Dacă e iarnă, mergem la Cavnic la schi. Seara ne întoarcem la piscină, ne refacem, iar a doua zi se poate merge din nou la Cavnic sau într-o altă direcţie.

Au venit nişte cetăţeni din Germania care au luat 10 litri de apă şi după analize au ajuns la concluzii deosebite, calităţile echivalează cu sarea din Himalaya. O să încercăm să dăm o față acestei staţiuni, să atragem cât mai multă lume, chit că suntem plini”, a declarat Mihai Ivaszuk.

(NU RATA: I-a cerut chelnerului să pună gheață în vin la restaurant, iar ce a urmat a șocat internetul. Mesajul pe care l-a primit pe nota de plată)