Locul din România care pare rupt dintr-un basm. E la doar două ore de București

Publicat: 18/03/2023 | 12:18

Este una dintre minunile Dâmboviţei, o adevărată splendoare ce te farmecă şi îţi ia suflarea. Locul despre care vă povestim mai este numit şi Lacul de Smarald, datorită culorii apei. Zona pitorească din jurul lacului îi surprind plăcut pe cei ce ajung acolo. Trebuie să vizitaţi mirificul loc, măcar o dată în viaţă!

Lacul Scropoasa din Munţii Bucegi este unul dintre cele mai frumoase locuri din România.

Celebru pentru nuanțele albastre-verzui, este de fapt primul lac de baraj artificial construit în România, acum aproape un secol. Barajul Scropoasa a fost întotdeauna o atracție pentru iubitorii de frumos, dar și de drumeții, nu foarte dificile. Are o suprafaţă de peste 5 hectare şi se află între Cheile Zănoagei și Cheile Orzei, zone ce oferă de asemenea peisaje spectaculoase. Pornind de la Lacul Scropoasa, turiştii pot face excursii spre Padina, Cascada Şapte Izvoare şi cabana Bolboci.

Lacul de Smarald (Sursă foto: Facebook)

Cum ajungi la Lacul Scropoasa

Mergând pe DN1, dinspre București, se virează la stânga pe DN 71, la intrare în Sinaia. Apoi după aproximativ 3-4 km se intră pe DJ 713 – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiu. De la Cuibul Dorului se face stânga spre platoul Padina. Din Șaua Dichiului, după aproximativ 3 km există o bifurcație cu indicator către localitatea Moroeni.

CITEŞTE ŞI: LOCUL DIN ROMÂNIA ÎN CARE O CASĂ SE VINDE CU DOAR 2.000 DE EURO. UNDE POȚI ACHIZIȚIONA LOCUINȚA

Drumul la dreapta merge către Cabana Zănoaga, dar pentru a ajunge la Scropoasa trebuie să continui înainte către Moroeni pe DJ 714. După aproximativ 4 kilometri, drumul pentru mașina este foarte anevoios însă se poate ajunge la lacul Scropoasa.