Locuitorii din Moroieni traiesc cu spaima din cauza ursilor! Au patrulat prin sat si au facut focuri pentru a alunga animalele: „Stam cu teama ca ursul turbat ar putea intra in casa peste noi”
Dupa cele trei atacuri ale ursilor care au avut loc in ultimele trei zile in localitatile dambovitene Moroieni si Bezdead, locuitorii din Glod au patrulat prin sat, in noaptea de luni spre marti, alaturi de jandarmi si de politisti, au aprins focuri si au provocat zgomote, folosind clopote, pentru a alunga animalele salbatice.
„In satul Glod duminica dimineata ursii au omorat un porc, luni au mancat un vitel tot la noi, iar apoi in comuna invecinata, Bezdead, au mancat alt vitel. Am facut focuri pentru alungarea ursilor, avem clopote, talangi, pentru a face zgomot”, a spus un locuitor din satul Glod, comuna Moroieni.
„Stam cu teama si ziua, si noaptea. Asa cum intra in cotet, daca este turbat ursul intra si in casa peste noi. Ne ataca si pe noi, si pe copii, dar si pe batrani. E un cosmar cu ursii astia”, a afirmat un alt localnic, aflat cu vecinii in jurul focului, in mijlocul satului.
De asemenea, pana la capturarea ursului care saptamana trecuta a ucis un barbat la Moroieni echipe formate din jandarmi, politisti si vanatori actioneaza in schimburi in localitatile Bezdead, Pietrosita, Buciumeni, Dealu Mare, Dealul Frumos si Moroieni, pentru prevenirea unor noi atacuri si pentru informarea locuitorilor asupra pericolului.
Duminica si luni, trei atacuri ale ursilor au avut loc in gospodariile localnicilor, in localitatile Glod si Bezdead.
Duminica dimineata, un urs a intrat intr-o gospodarie, de unde a luat un porc dintr-un cotet, dupa care a fugit cu prada in padure. Luni dimineata, un urs a ucis un vitel din gospodaria unui localnic din acelasi sat. Tot luni, un urs a intrat intr-o gospodarie din Bezdead, unde a omorat un vitel.
In toate cele trei cazuri, autoritatile au sustinut ca ursul nu este cel care saptamana trecuta a ucis un barbat la Moroieni.
In 19 septembrie, un barbat de 63 de ani, Ilie Leotescu, a fost ucis de un urs tot la Moroieni, intr-o zona izolata, unde era instituita carantina in urma incidentelor petrecute in satul Dealu Frumos, comuna Pietrosita, respectiv in satul Dealu Mare, comuna Buciumeni. In aces caz, autoritatile au stabilit ca este vorba despre braconaj, dupa ce ursul fusese prins intr-un lat, capcana fiind pusa de catre victima. Doi barbati care au insotit victima in zona incidentului au fost retinuti apoi sub acuzatiile de complicitate la braconaj, respectiv favorizarea infractorului. Cei doi barbati au primit apoi interdictie de a parasi tara pentru 30 de zile, decizie dispusa de magistratii Judecatoriei Pucioasa.
Anchetatorii au stabilit ca unul dintre barbati l-a ajutat pe Ilie Leotescu sa vaneze ursul, prin folosirea unor capcane neautorizate, iar celalalt barbat a ascuns uneltele si capcanele folosite pentru capturarea ursului. Cei doi barbati le-au declarat anchetatorilor ca animalul a fost prins in lat cu o zi inaintea incidentului, iar in ziua atacului au mers toti trei sa-l ucida si sa-l transporte apoi cu o caruta. Barbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l strapunge cu o lance improvizata dintr-un bat in varful caruia era un cutit, moment in care animalul, care era ranit, s-a zbatut si s-a desprins din capcana, napustindu-se asupra omului, dupa care a fugit, afirma anchetatorii.
De atunci, zeci de vanatori au cautat ursul, care este extrem de periculos, fiind ranit, insa pana acum cautarile nu au avut rezultat.
Primele atacuri ale ursului au avut loc in 15 septembrie, in satul Dealu Frumos, comuna Pietrosita, respectiv in satul Dealu Mare, comuna Buciumeni, cele doua localitati fiind invecinate. Atunci, ursul a ucis un batran de 72 de ani si a ranit alte doua persoane – o femeie si un barbat. Ursul care i-a atacat pe cei trei a fost impuscat, iar in urma analizelor s-a stabilit ca acesta era turbat, in zona fiind instituita carantina.