Lockdown pentru persoanele nevaccinate împotriva Covid-19. Țara care vrea să declare „pandemia nevaccinaților”
Lockdown pentru persoanele nevaccinate împotriva Covid-19. Țara care vrea să declare „pandemia nevaccinaților”. Se dorește găsirea unei variante pentru o perioadă de izolare pentru persoanele care nu s-au imunizat până acum.
Austria este țara care dorește să declare ”pandemia nevaccinaților”. Autoritățile austriece se gândesc la noi variante de izolare pentru persoanele care refuză să se imunizeze împotriva noului coronavirus. Cancelarul austriac Alexander Schallenberg susține că este o „pandemie a nevaccinaților”.
Potrivit dcnews.ro, cancelarul austriac face apel către populație. În acest moment, în Austria, numărul de persoane infectate se menține la un anumit nivel, fiind sub control. Însă, în viitor, există posibilitatea să se accelereze, iar guvernul se gândește la noile restricții care îi vor afecta pe cei nevaccinați. Planul prevede diferite niveluri de alertă în funcţie de numărul de internări la Terapie Intensivă. Planul intră în vigoare începând cu data de 1 noiembrie. Se va implementa și regula ”3G” – Green Pass austriac care cuprinde Geimpft” (vaccinat), „Genesen” (şase luni vindecat) sau Getestet (test rapid). Apoi, dacă numărul de persoane spitalizare crește, atunci autoritățile impun regula ”2.5G”. În condițiile în care crește și mai mult, se va aplica regula ”2G”, adică privilegiați vor fi cei care sunt vaccinați și recuperați, având voie să meargă în restaurante, hoteluri etc.
„Suntem pe cale să ne confruntăm cu o pandemie a celor nevaccinaţi. Majoritatea pacienţilor de la Terapie Intensivă nu sunt vaccinaţi împotriva COVID-19. Trebuie să fie clar pentru aceşti oameni că au o mare responsabilitate”, a spus cancelarul Alexander Schallenberg.
A fost descoperită tulpina AY.4.2. – varianta Delta Plus. Este mai contagioasă?
În Marea Britanie, în prezent, varianta Delta a coronavirusului este dominantă. De asemenea, date oficiale arată că 6% din cazurile de persoane infectate cu noul coronavirus aparțin unui nou tip de tulpină – AY.4.2, denumită generic ”Delta Plus”. Specialiștii fac teste în prezent pentru a afla dacă tulpina reprezintă sau nu o amenințare, arată realitatea.net.
Apariția unor noi tulpini nu este surprinzătoare pentru experți. După ce varianta Delta a fost clasificată drept o tulpină îngrijorătoare anul acesta, la finalul primăverii, specialiștii au descoperit tulpina AY.4.2, o mutație a variantei Delta. Nu se cunoaște, însă, dacă are un grad de transmisibilitate mai mare.
„Nu este nimic în comparație cu ceea ce am văzut cu variantele Alpha și Delta, care erau cu 50 până la 60% mai transmisibile. Deci vorbim despre ceva destul de subtil aici și care este în prezent în curs de investigare. Este probabil să fie cu până la 10% mai transmisibil. Este bine că suntem conștienți (de asta – n.r.). Este minunat că avem facilitățile și infrastructura la dispoziție pentru a vedea orice ar putea fi puțin suspect. În această etapă, aș spune așteaptă și vezi (ce se întâmplă – n.r.), nu te panica. S-ar putea să fie ușor, subtil mai transmisibil, dar nu este ceva absolut dezastruos așa cum am văzut anterior”, a spus profesorul Francois Balloux, director al Institutului de Genetică al Universității din Londra.
Sursă foto: Pixabay