Localitatea din România unde prețul benzinei a depășit 8 lei. Prețuri record la combustibil
Prețul carburanților a crescut atât de mult, încât a trecut deja pragul de 8 lei pe litru. Este un record pentru piața de carburanți din România.
Conform datelor analizate de Agerpress, în baza Monitorului Prețurilor la Carburanți, pragul de 8 lei pe litru a fost deja depășit. Acest preț record vine în contextul în care cererea de carburant s-a mărit, la nivel global. De asemenea, prețurile pentru foarte multe categorii de mărfuri trec prin același proces de scumpire, chiar dacă nu este resimțit la fel.
Benzina, din ce în ce mai scumpă
La benzinăriile OMV din comuna Cornu și din MOL Bușteni, un litru de benzină premium a ajuns să coste 8,14 lei. Nici prețul pentru benzinăriile din apropiere nu este foarte diferit. De exemplu, un litru de benzină premium de la o stație Rompetrol din Comarnic costă 7,91 de lei, iar la Petrom Bușteni, costă 7.85. Nici Lukoil Azuga nu lasă prețurile mai jos, cerând 7.92 de lei pe litrul de benzină.
Ca urmare a războiului dintre Rusia și Ucraina, barilul de petrol de pe piața europeană a depășit, la începutul acestei săptămâni, pragul de 130 de lei și următoarea zi se tranzacționa cu 125 de dolari.
Prețul motorinei a trecut, de asemenea, de pragul de 8 lei. Pentru benzinăriile OMV și MOL, de exemplu, un litru de benzină premium costă 8.08 lei. De acest prag se apropie deja și benzinăriile Rompetrol, Lukoil și Petrom.
CITEȘTE ȘI: Decizia momentului luată de Guvern! Se dau bani de la stat
De la începutul acestui an, prețul carburanților se află într-o continuă creștere. Conflictul armat care are loc între Ucraina și Rusia a dus, cu atât mai mult, la accelerarea creșterii care nu se știe când se va opri și cât de mult va ajunge să coste un litru de benzină sau motorină.