Lobont contra Lucescu si Rat

De: Cancan
Publicat: 18/12/2010 | 00:00
Sase romani vor lupta pentru accederea in sferturile celei mai prestigioase competitii europene. Ieri le-au fost stabiliti adversarii.

Mircea Lucescu a vrut sa evite Inter Milano. A reusit, dar a dat peste o alta echipa italiana: AS Roma lui Bogdan Lobont. Primul meci va avea loc pe Olimpico.

Cristi Chivu si Denis Alibec vor juca in reeditarea finalei Ligii Campionilor de anul trecut, Inter Milano – Bayern Munchen. Echipa lui Ciprian Deac, Schalke 04, care a castigat grupa din care a facut parte, va trebui sa treaca de Valencia pentru un loc in sferturi. Primul meci se va juca in Spania.

AC Milan – Tottenham, Lyon – Real Madrid, Arsenal – FC Barcelona, Marseille – Manchester United si FC Copenhaga – Chelsea sunt celelalte partide din aceasta faza a competitiei. Meciurile tur se vor disputa pe 15, 16 si 22, 23 februarie, iar retururile pe 8, 9, 15 si 16 martie.