Livratorul din Bucureşti, care l-a impresionat profund pe Codin Matiuc. Ce a făcut, după ce i-a dat afaceristului 152 lei
Un livrator din București l-a impresionat profund pe Codin Maticiuc. Gestul făcut de bărbat nu a fost trecut ușor cu vederea de cunoscutul influencer, care, pe o rețea socială, a povestit în ce postură s-a aflat și care l-a împins ca, în 2022, să renoveze nefrologia pediatrică.
Livrator la Tazz, un bărbat a dat dovadă de o generozitate fără margini. A cucerit, practic, toată Capitala cu 152 de lei. Acesta a donat banii către fundația Metropolis, în condițiile în care este tatăl a cinci copii și fiecare bănuț este super important pentru el.
Pe o rețea socială, Codin Maticiuc a povestit cum a fost abordat de respectivul livrator într-un supermarket din București. Povestea este impresionată și merită oferită ca exemplu pentru toți românii.
“152 de lei
Sunt zile și întâmplări în viața mea care trebuie povestite. Așa este și cea de ieri. Pe scurt: eram în Kaufland pe Barbu Văcărescu, aveam o acțiune de făcut cu ei. (…) Mă aflam printre rafturi (…) când s-a apropiat de mine un domn.
– Vino puțin! m-a strigat el.
M-am dus. Din cauza măștii, nu-ți mai dai seama foarte bine de trăsăturile sau vârsta unui om dar eu zic ca nu era foarte tânăr (niște par grizonant se zarea de sub șapca întoarsă șmecherește). Îmbrăcat sport, mai înalt decât mine (acum că am scris îmi dau seama că ăsta e un detaliu valabil pentru toată planeta), mi-a strâns mâna și mi-a șoptit.
– Băi, am cinci copii acasă dar tare sunt mândru de ce faci. Ia aici…
Omul a băgat mâna în buzunar și a scos un mic teanc de bancnote (părea a fi tot ce are la el) și mi le-a pus în mână. Am simțit că intru în pământ de rușine. L-am rugat să nu facă asta, să îi pună în contul fundației, am strigat la Ioana să vină să îi ia datele pentru contract și chitanță.
– Lasă, lasă, știi tu ce sa faci cu ei. (…)”, a povestit Codin Maticiuc, pe o rețea socială.
Codin Maticiuc, impresionat de un livrator din București. “Pentru dumneavoastră, renovez nefrologia pediatrică”
În final, Codin Maticiuc i-a transmis un mesaj livratorului care l-a lăsat fără cuvinte. L-a înștiințat, totodată, că gestul său l-a convins să renoveze nefrologia pediatrică în acest an.
“Domnule de la Tazz,
Sunteți motivul pentru care fac ce fac și vă promit că-mi voi aminti de dumneavoastră când o să-mi fie greu și o să vreau să renunț. O sa fiți alături de doamna cu balonul din Brașov și domnișoara cu biscuitele de Starbucks din Vitan, îngerii cauzelor pe care le reprezint. Pentru dumneavoastră, renovez nefrologia pediatrică anul acesta. Nimeni nu mă poate opri dacă vă am alături. Jignirile unora vor fi doar glume pentru mine de astăzi, acuzele altora mă vor lăsa rece.
Vă mulțumesc, domnule de la Tazz, astăzi nu ați donat 152 de lei, astăzi mi-ați pus mie benzină să mă țină tot anul încât să renovez de un milion”, a încheiat omul de afaceri.