Liviu Vârciu rămâne unul dintre cei mai controversați burlaci din showbizul autohton, după ce s-a tot certat și împăcat cu fosta lui iubită, artistul a decis să mai acorde o șansă relației cu Anda Călin, mama fetiței lui mai mici, Anastasia.
Niciunul dintre ei nu a declarat nimic, însă, în weekend, Liviu și-a sărbătorit ziua de naștere, iar bruneta a postat o imagine cu toți trei, care a dat loc bănuielilor. . „La mulţi ani, iubitule tătic. Te iubim până la cer şi înapoi”, a scris Anda Călin.
Cel care a confirmat împăcarea celor doi a fost chiar Andrei Ștefănescu, cel mai bun prieten al lui Liviu Vârciu, care a afirmat că Liviu și Anda se înțeleg foarte bine și se bucură pentru că reînnodarea relației lor. „Ce mesaj frumos, poza este superbă. Au luat o mică pauză şi iată-i acum împreună, fericiţi şi împliniţi. Bravo, iar fetiţa este superbă. Se înţeleg foarte bine”, a spus Andrei Ştefănescu.
Liviu Vârciu este tată a două fete și mărturisește că și-ar dori să-și petreacă mai mult timp în preajma celor două. Copiii lui sunt tot ce are mai bun pe lume însă artistul nu se consideră un tată minunat pentru că simte că ar putea să facă mai mult în ceea ce privește rolul de părinte. (CITEȘTE ȘI: FOSTA IUBITĂ ȘI FETIȚA PREZENTATORULUI TV S-AU ÎNTORS ÎN CASA LUI LIVIU VÂRCIU! FOTOGRAFIILE VORBESC DE LA SINE)
„Mă caracterizează sinceritatea ceea ce nu este mereu un lucru bun. Sunt groaznic. Nu prea mă joc cum ar trebui cu fetele mele. Îndeosebi cu cea mare, mă joc mai mult acum cu ea şi regret că nu am făcut asta de la început. Eu nu mă văd un tată minunat, simt că aş putea face mai mult!”, a povestit Liviu Vârciu la ”Acces Direct”.