Liviu Vârciu, primele declarații după ce emisiunea lui Nea Mărin a fost scoasă din grila de programe de la Antena 1: “Multe probleme, din cauza pandemiei”
Emisiunea “Poftiți pe la noi” prezentată la Antena 1 de Nea Mărin a fost scoasă din grila de programe. Liviu Vârciu, participant în ultimele sezoane ale show-ului, speră, însă, ca decizia să fie temporară, în niciun caz definitivă.
Liviu Vârciu este convins că emisiunea nu se va opri, sperând doar că se află într-o mică pauză, la fel ca multe alte producții.
“Eu vă spun sincer că nu cred că această emisiune se va opri. Da, acum a intrat într-o perioadă de pauză, fiindcă asta se întâmplă cu toate producțiile de televiziune. E o vreme în care lucrezi ca un disperat pentru ea, să-ți iasă cât mai bine, când filmezi, cum e cazul nostru, mai peste tot în țară, dar și o perioadă când emisiunea se întrerupe, când abordezi un unghi nou sau idei noi”, a declarat Liviu Vârciu, potrivit playtech.ro.
(VEZI AICI: NEA MARIN A DAT DIN CASĂ ȘI A SPUS ADEVĂRUL DESPRE LIVIU VÂRCIU: ”CAUTĂ MEREU SĂ ÎNCURCE”)
Liviu Vârciu, despre Nea Mărin: “Marele personaj al emisiunii”
Liviu Vârciu recunoaște că pandemia de coronavirus a încurcat teribil filmările pentru emisiune, însă chiar și în aceste condiții a ieșit o treabă bună. Actorul a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Nea Mărin.
“Sezonul care tocmai s-a difuzat pe post a fost filmat cu mare greutate, pe parcursul anului trecut. Pe o mare parte din acel an, care a fost unul cu multe probleme, din cauza pandemiei, în care au trebuit respectate și perioadele de timp în care nu am putut filma din cauza efectelor infectării cu COVID-19, dar și din alte probleme, unele care au ținut de viața personală a celor din distribuție. Ca atare, nu a fost simplu să facem acele filmări! Însă a ieșit o treabă excelentă. Iar din toată povestea asta a ieșit la suprafață marele personaj al emisiunii. Care e categoric Nea Mărin, cel puțin în opinia mea”, a mai precizat Liviu Vârciu.
(NU RATA: NEA MĂRIN L-A FĂCUT DE RÂS PE LIVIU VÂRCIU: „NU CRED CĂ FACE NIMIC ACUM!”)
“Este ultima. Dacă s-a terminat cu bugetul…”
Emisiunea prezentată de Nea Mărin, difuzată, până acum, duminică, luni și marți, a fost scoasă din grila de programe de la Antena 1.
“Dacă s-a terminat cu bugetul, cu totul, înseamnă că aici punem punct la «Poftiți pe la noi, Poftiți, Poftiți, Poftiți». Aici s-a terminat. Eu am presimțit-o și ascultați-mă ce vă spun eu, este ultima! Bucurați-vă de ziua asta”, a spus Nea Mărin.