Liviu Varciu a sarbatorit cu mare fast implinirea varstei de 30 de ani! A plans in hohote de ziua lui!
Pepe, Oana Roman, Ioan Isaiu, Jean de la Craiova, Costin Marculescu, Radu Groza, Costi Ionita, Giulia Jianu si sotul sau, Andreea Banica si Lucian Mitrea, Oana si Viorel Lis, acestea sunt doar cateva din persoanele care au fost prezente la implinirea a 30 de primaveri pe care Liviu Varciu si le-a serbat joi seara, la centrul de evenimente Ambasad’Or din Otopeni. Intampinati inca de la intrare chiar de catre sarbatorit, invitatii au fost poftiti la mesele pe care Liviu le-a aranjat cu atentie.
Dupa ce s-au acomodat cu locul si au savurat cate un pahar de vin, Varciu a trecut la microfon si i-a salutat pe toti cei prezenti, pregatind cate un scurt discurs haios pentru fiecare in parte. Cand s-a oprit la Adelina, artistul s-a auto-prezentat „sunt Liviu Varciu, fostul sot al Adelinei”, spre amuzamentul general.
Apoi, dupa ce a deschis sesiunea de recitaluri cu piesa „Ochii tai”, Liviu a avut un moment de tristete, amintindu-si de cel mai traumatizant moment din viata sa, si anume decesul fratelui sau, survenit in vara anului trecut. Cerandu-si scuze fata de cei prezenti, sarbatoritul a lasat microfonul si s-a retras in baie, unde a plans in hohote minute bune! Mama artistului era deja in lacrimi, avand aceleasi trairi ca si Liviu.
Dupa acest moment emotionant, Jean de la Craiova a preluat microfonul si a inceput un recital in „forta”, care a ridicat de pe scaune aproape toata asistenta. Nici Nicusor Stan, gazda petrecerii, nu a stat cu mana in san, ci i-a pregatit sarbatoritului un imens tort de fructe. „La noi este un obicei, sarbatoritul cu partenera sa taie tortul, asa e frumos”, a spus Jean, cu trimitere catre Adelina, care a lasat asistenta cu gura cascata prin tinuta de gala pe care a abordat-o la acest eveniment. In replica, Liviu a luat microfonul din mana cantaretului si a spulberat absolut orice suspiciune: „Eu nu am partenera, eu tai tortul cu mama mea!”.
Un alt moment gustat de public a fost cel in care Liviu alaturi de Pepe si de Jean au cantat fiecare cate o strofa pe cunoscuta melodie „Cikalaka”, improvizand versurile. Liviu a marturisit mai in gluma, mai in serios ca, dupa ce s-a despartit de Oana Zavoranu, Pepe a devenit un real pericol, temandu-se de succesul pe care latino-lover-ul ar putea sa-l aiba in randul reprezentantelor sexului frumos. Petrecerea s-a spart in jurul diminetii, dupa un adevarat maraton muzical sustinut de „talharul” Jean, asa cum il alinta Liviu pe prietenul si colegul sau.