Invitat în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D, Liviu Dragnea nu s-a ferit să vorbească despre familia sa, ocazie cu care a dezmințit mai multe zvonuri care, de-a lungul timpului, l-au adus într-o lumină deloc favorabilă.
Pe 26 august 2018, fiul lui Liviu Dragnea, Valentin, s-a căsătorit cu aleasa inimii lui, Gina Alexandru Tătulescu. La eveniment au fost invitați aproape 1.000 de oameni, printre care foarte multe nume importante din politica românească.
Marea absentă de la eveniment a fost chiar mama mirelui, Bombonica Prodana. Ulterior, s-a zvonit că aceasta ar fi primit interzis să se prezinte la nuntă, pentru ca ex-liderul PSD să poate veni însoțit de Irina Tănase, actuala parteneră. Liviu Dragnea neagă cu vehemență acest scenariu.
“Nici vorbă să-i fi interzis. Nimeni nu ar fi putut face așa ceva. Cum să fi putut interveni cineva pe lista cu invitați a fiului meu? Eu am o relație bună cu fosta soție, Irina la fel, ne întâlnim. Din ce știu, nu s-a simțit bine și nu a putut să vină. Așa mi-au zis fiul și fiica”, a spus Liviu Dragnea, la Kanal D, în cadrul emisiunii lui Denise Rifai.
În continuare, întrebat dacă s-a opus relației dintre fiica lui, Alexandra, și artistul Alex Mațaev, Liviu Dragnea a declarat: “Așa de mult m-am împotrivit, încât cei doi sunt căsătoriți. El îmi este ginere de peste un an. Au venit, m-au întrebat și le-am spus să nu stea după mine, să se căsătorească”.
Mai mult, fostul lider al PSD a dezvăluit că are planuri mari cu viitorul său ginere. Este deja cunoscut faptul că, în perioada facultății, Liviu Dragnea a făcut parte dintr-o formație de muzică rock.
“Am vorbit cu Alex și undeva, cândva, vom înregistra un CD. Alex cântă foarte bine”, a spus Liviu Dragnea.
(NU RATA: IMAGINI RARE CU FIICA LUI LIVIU DRAGNEA. CU CE SE OCUPĂ ALEXANDRA ȘI CE IUBIT CELEBRU ARE)
Liviu Dragnea și-a amintit și de părinții săi, în special de mamă, de la care a învățat să gătească. Din păcate, cei doi au decedat în urmă cu mai mulți ani.
“A trei zi după ce am ieșit de la Rahova m-am dus și le-am aprins câte o lumânre. Joi am ieșit de la Rahova, iar sâmbătă, pe timp de zi, m-am dus la cimitir. De la mama mea am moștenit dragul de a face mâncare. Nu-mi plac mâncărurile picante. Nu veți mânca sarmale mai bune decât cele pe care le fac eu, vă garantez”, a mai spus fostul lider al PSD.
De asemenea, Liviu Dragnea a dezmințit zvonurile potrivit cărora ar avea probleme financiare și că ar fi nevoit să-i ceară actualei iubite, Irina Tănase, bani de buzunar.
“Cum să-mi dea ea bani de buzunar? Punem banii împreună. Eu nu sunt chiriaș. În casă este un singur cocoș, cu tot respectul pentru doamne și domnișoare. Nu-i pot cere ei vreodată zece lei să mă duc să beau o bere. Așa ceva nu se poate”, a mai precizat ex-liderul PSD.
Întrebat dacă are în plan să se însoare cu Irina Tănase și să devină, din nou, tată, Liviu Dragnea a declarat: “Nu știu când fac nunta, dar mi-aș dori. Ne iubim reciproc, în acești ani a stat stăpână pe ea, poate mai bine ca mine, în condițiile în care era asediată cu mesaje pe rețelele sociale. Nu sunt pudic, dar nici nu vreau să spun ce vrem să facem. Copii îmi doresc oricând. A suferit mult, ca și toată familia mea”.