LIVIU DRAGNEA, declaraţii după şedinţa PSD. ”Sistem profesionist de dezinformare”
Liderul PSD a declarat că speră să fie identificaţi cei care au organizat acţiunile violente din faţa Guvernului. ”Nu ştiu în a cui minte bolnavă s-a născut acest plan, pentru ca miercuri noaptea să se ajungă la violenţă. Sper ca parchetul să afle cine a plătit şi cine a organizat acţiunile violente de miercuri noaptea. În opinia noastră, Klaus Iohannis este autorul moral al violenţelor din Piaţa Victoriei”, spune Dragnea. Acesta a ţinut să precizeze că orrdonanţa data de Guvern privind modificarea Codurilor penale nu opreşte procesul în care este judecat. Potrivit acestuia, PSD nu doreşte comasarea DNA cu DIICOT.