Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că membrii Coaliției de Guvernare PSD- ALDE vor decide luni dacă vor merge pe varianta suspendării președintelui Iohannis, dar consideră că suspendarea „trebuie să fie o opțiune serioasă”.
„Eu nu aștept răspuns (n.r.: din partea președintelui Iohannis privind revocarea) pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituției, de care își bate joc. Nu-l interesează Constituția, legea, îl interesează propriul interes. Spunea de dictatura majorități, păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că asta este majoritatea prin alegeri, în democrație. Este deranjat de majoritate. Este exact logica unui dictator. Nu contează alegerile, contează doar ce vreau unul singur care trebuie să aibă în subordonare CCR, instituțiile. Eu am discutat cu domnul Tăriceanu și i-am spus că din punctul meu de vedere suspendarea președintelui trebuie să fie o abordare serioasă. Poate mai trimite un consilier să amenințâei un judecător CCR. O fi trimis un consilier să amenințe un judecător de la Înalta Curtea. Și domnul Tăriceanu a spus că nu e de acord, și că trebuie să analizăm și să luăm o decizie, da sau nu”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.
Președinteșe PSD spune că în cursul zilei de luni liderii Coaliției vor decide privind suspendarea președintelui.
Klaus Iohannis a amânat în ultima lună să spună ce măsură va lua după decizia CCR de a cere șefului statului să emită decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi.
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat joi că nu a mers la ceremonia de depunere a jurământului, de la Palatul Cotroceni, a noului director SIE Gabriel Vlase, pentru că șeful statului nu respectă Constituția și susține plângerile penale împotriva premierului.
„Nu am acceptat invitația nici eu nici domnul Tăricean. Nu aveam de ce să merg acolo să răspund la invitația unui președinte care nu respect Constituția, care blochează activitatea Parlamentului, un președinte de la care nu simțim dorința de colaborare instituțională. Un președinte care girează plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva premierului. Care îi cere premierului să își dea demisia. Care merge la discuții despre programul financiar multianual și nu discută nici cu premierul, Parlamentul, ce angajamente verbale face în numele statului român. Am ales să nu fim acolo să facem parte dintr-o poză în care directorul SIE a fost validat. Și aici trebuia să depună jurământul”, a declarat Liviu Dragnea.
Gabriel Vlase a fost validat miercuri de către Parlament în funcția de director SIE, iar joi, în jurul prânzului a depus jurământul la Cotroceni. Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea au lipsit de la eveniment.
Liviu Dragnea, a declarat referitor la tânărul care a murit în așteptarea unui transplant pulmonar că ministrul Sănătății, Sorina Pintea, trebuie să fie mai radicală și să taie în carne vie când vine vorba de problemele din sistemul de sănătate.
„Tânărul care a murit de plămâni. Când de mult vă îngrijoreaz? Dragnea – Nu mă îngrijorează, mă revoltă. Minustrul Sănătății trebuie să fie mult mai radical, să taie în carne vie, acest sistem în care s-au pompat mulți bani și din păcate nu s-au văzut rezultate. Eu îi acord doamnei Sorina Pintea tot sprijinul meu”, a afirmat liderul PSD, Liviu Dragnea, joi la Parlament.
Întrebat ce crede despre faptul că tânărul a fost plimbat între instituții și diverși specialiști, Dragnea a răspuns: „Și moartea unui om vreți s-o folosiți într-o chestiune politică. Spuneați de specialiști. Păi să vorbească specialiști”.
Marți, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a recunoscut că statul român nu a făcut tot ce trebuia în cazul tânărului din Braşov, care a murit însă avea nevoie de un transplant pulmonar, precizând că pe lista de aşteptare sunt alţi 31 de pacienţi. Aceasta a susținut că pentru Călin Farcaş, tânărul din Braşov care aştepta un transplant pulmonar, statul român oferea banii necesari. De asemenea, Sorina Pintea mai spune că deşi o clinică din india l-a acceptat, aceasta nu îl acceptase pentru transplant, dar pentru evaluare.
Călin Farcaş, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Braşov, care aştepta un transplant pulmonar de mai bine de doi ani, a murit luni noapte la Institutul „Marius Nasta” din Capitală. Pacientul a fost diagnosticat în urmă cu doi ani cu hipertensiune pulmonară, fiind dependent de aparatul de oxigen. În luna aprilie a acestui an, zeci de braşoveni s-au strâns în faţa Spitalului Clinic Judeţean din oraş, pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte transplantul pulmonar în România.
Președintele PSD a lansat, joi, o întrebare către directorul SRI, Eduard Hellvig, deprre implicarea ofițerilor SRI în cecretări penale și dacă este de acord cu acest lucru.
„În 2016 trebuiau să iasă oamenii în stradă ca s-a dat OUG că s-a terminat codul penal? Nu am auzit nici când s-a modificat prin OUG de Ciolos si Prună care au legiferat ca ofițerii SRI să facă cercetări penale”, a spus Liviu Dragnea.
„Bunul meu prieteni Edi, esti de acord ca ofiterii SRI să facă cercetări penale? Aștept răspuns public sau în scris”, a mai spus Dragnea.
Președintele PSD a declarat recent, despre directorul SRI, că nu mai are susținerea sa deoarece a cedat statului paralel.