Liviu Dragnea a explicat noua lege a pensiilor şi principiile care au stat în spatele ei. Proiectul noii Legi a pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani la care se adaugă perioadele necontributive, facultatea, stagiul militar, pensia de invaliditate, concediul medical sau de creştere a copilului, şomajul, şi, ca noutăţi, masteratul şi doctoratul.
Liviu Dragnea susține că prin noua lege a pensiilor se repară nedreptăţile la care au fost supuşi pensionarii. Preşedintele PSD a menționat că una din principalele prevederi din noua lege a pensiilor este că vârsta standard de pensionare nu se modifică. Totodată, nici stagiul minim de cotizare nu se modifică. Noua lege prevede că pensia se poate cumula cu salariul. (Vezi aici Noua Lege a pensiilo: Cum se vor calcula pensiile din anul 2021)
Liderul PSD a precizat că în plus, faţă de prevederile actuale, se adaugă în plus la stagiul de cotizare masteratul şi doctoratul. De asemenea, el a menţionat că toate pensiile vor fi recalculate din oficiu.
„Ieri (miercuri – n.r.) ne-am văzut şi cu domnul Tăriceanu, şi cu doamna Olguţa Vasilescu, cu specialişti de la Casa de Pensii şi ne-am mutat pe forma finală care să fie lansată în dezbatere publică. Am avut o discuţie telefonică şi cu doamna prim-ministru. Nu a fost nimic nou faţă de ultima variantă pe care o discutasem şi cu dumneaei şi de astăzi este în dezbatere publică (…) şi o să înceapă consultaţiile cu asociaţiile de pensionari, cu sindicatele şi cu toţi cei interesaţi care chiar sunt interesaţi de lege, nu sunt interesaţi doar să o critice, cum am văzut că a făcut cineva fără să o vadă. (…)
Eu am spus că vrem să intrăm în forţă cu legea pensiilor în Parlament, pentru că trebuie să luăm în calcul şi piedicile pe care le va pune Iohannis sau cei din opoziţie. Nu a fost o lege bună adoptată de Parlament care să nu fie blocată sau întârziată. Nu există aşa ceva. Luăm în calcul şi asta, nu cred că Iohannis nu va bloca sau îi va pune pe cei de la PNL sau USR, şi atunci noi vrem neapărat ca până la sfârşitul anului această legea să fie în vigoare. (…) Noi trebuie să ne ţinem de calendar”, a declarat Liviu Dragnea la RTV.
Liviu Dragnea susține că din 2021 pensiile vor crește în fiecare an, pentru că paramentrul punctului de referință „va fi indexat în fiecare an cu rata inflației”.
„De asemenea, această lege va face ca din 2021 pensiile să crească şi mai mult decât cresc în aceşti ani, deci faţă de practic dublarea pensiilor în 2020 şi dublarea practic a punctului de pensie la 1775 faţă de 2016. Din 2021, pensiile vor creşte şi vor creşte după aia în fiecare an, pentru că acel parametru, care este valoarea punctului de referinţă, va fi indexat în fiecare an cu rata inflaţiei. Contributivitatea, care înseamnă că primeşti, practic, în funcţie de cât ai contribuit, egalitatea, adică reparăm o mare dreptate, în sensul că pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în ani diferiţi, acum, după ce va intra în vigoare noua lege, vor primi aceeaşi pensie, adică începând cu 2021, vor primi aceeaşi pensie, pensii egale la condiţii egale, solidaritatea socială – este un principiu fundamental al pensiilor, în sensul că asta este principiul pe care se bazează pilonul I, nu pilonul II – adică generaţiile care sunt în activitate susţin generaţiile de pensionari, care şi ei la rândul lor vor fi susţinuţi, când vor fi pensionari, de cei care vor urma să intre în activitate şi prescriptibilitatea, adică dreptul la pensie să nu se poată prescrie”, a spus Dragnea.